Home

Zilele acestea întreaga suflare science fiction românească a fost cu ochii pe delegația noastră, prezentă în Irlanda pentru a susține candidatura României la organizarea, în 2021, a EuroCon-ului (Convenția Europeană de SF). Pentru că evenimentele au stârnit multă emoție, din păcate negativă, o să sintetizez mai jos perspectiva mea, ca persoană implicată de peste 13 ani în mișcarea SF românească, asupra celor petrecute în ultimele câteva zeci de ore.

1.Cronologia evenimentelor

Anul trecut Darius Hupov, coleg în cadrul clubului timișorean SF Helion, ne aducea la cunoștință intenția de a se implica în organizarea, la Timișoara, a Convenției Europene de SF. Sprijinul colegilor i-a dat curaj să prezinte proiectul de organizare în cadrul Convenției Naționale de SF – RomCon, ținută anul trecut la Reșița. Proiectul, intitulat DISTOPICON, a întâmpinat, în anumite detalii financiare, rezistența ARCASF (Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction din România), obiecțiile fiind comunicate de către Cornel Secu, membru și el, totodată, al clubului Helion.

După o perioadă în care Darius Hupov a comunicat că renunță la proiectul de organizare al EuroCon-ului la Timișoara, acesta a regândit inițiativa, care ar fi urmat să se deruleze prin intermediul unui alt ONG, APEC, cu o desfășurare a evenimentelor asociate Convenției în comuna Dumbrăvița, lângă Timișoara. Neîntâmpinând alte obiecții și beneficiind, în continuare, de sprijinul helioniștilor, Darius Hupov, alături de Simona Hupov și de Marius Gordan Jr., s-a deplasat în Irlanda, la EuroCon-ul actual, cu intenția de a prezenta candidatura României.

Lucrurile au sărit pur și simplu în aer atunci când ARCASF, prin președintele Mircea Opriță și coordonatorul Cornel Secu au anunțat că vor contesta la ESFS (board-ul de organizare a convenției europene) inițiativa lui Darius Hupov. Dat fiind faptul că rezervele ARCASF nu au fost comunicate, în prealabil, fandomului românesc, percepția a fost a unui act de sabotaj antinațional, fiind în joc imaginea României. Sub imperiul mișcărilor tectonice stârnite de poziționarea antagonistă a ARCASF, Darius Hupov a anunțat astăzi board-ul european că renunță la a susține candidatura României, prin APEC, la organizarea EuroCon-ului în anul 2021.

2.Cornel Secu

Dl. Secu, liderul, de facto, al ARCASF, este implicat în SF-ul românesc încă de la înființarea Clubului Helion, în anul 1980. Meritele incontestabile ale domniei sale riscă, însă, a fi dinamitate de poziția inflexibilă în raport cu echipa lui Darius Hupov. Prejudiciile de imagine sunt, în acest moment, greu de evaluat, contribuind la imaginea pe care o avem în lume, de națiune dezbinată, expertă în a-și denigra și sabota în afară propriile valori.

Pe de altă parte, Clubul Helion trece, de câțiva ani, printr-o perioadă de transfer al conducerii dinspre dl. Cornel Secu înspre un sistem de management colectiv. Din nefericire, noi, helioniștii, nu am fost în măsură să evaluăm faptul că tensiunile inerente acestui transfer de responsabilități și atribuții vor afecta de o manieră negativă întreaga mișcare SF autohtonă.

3.Clubul Helion

Cu o activitate de aproape 40 de ani, este unul dintre cele mai puternice cluburi Science Fiction din România. Clubul Helion s-a aflat în linia întâi în ceea ce privește publicarea scriiturii de anticipație înainte și după Revoluție, în organizarea Eurocon-ului la Timișoara în 1994, în organizarea convențiilor naționale de Science Fiction. Prin publicațiile sale (revistele Helion online și tipărit), Clubul Helion a promovat și susținut constant literatura autohtonă de calitate.

Dintre membri, îi amintesc pe:

– Cornel Secu (a sprijinit constant logistic și financiar inițiativele clubului)

– Lucian-Vasile Szabo (universitar, a reprezentat adeseori interfața clubului cu Uniunea Scriitorilor și mediul academic)

– Daniel Timariu (scriitor prolific și sufletul unor antologii care s-au închegat pe osatura Helion-ului, cum este cazul East of a Known Galaxy, cea mai recentă colecție de texte autohtone traduse în engleză)

– Darius Hupov, angrenat în relațiile externe, prezentând în aceste zile, la WorldCon și EuroCon, antologia susamintită unor delegații cum ar fi cea japoneză sau cea chineză

– Simona Hupov, angrenată de ani buni în eforturi logistice de organizare a evenimentelor care consolidează Clubul

– Tudor Beșuan, profesor universitar de engleză, cu intervenții neprețuite în cadrul Clubului

– Adrian Chifu, artist grafician, creator de filme SF de scurt metraj, scriitor

– Adrian Bancu, prezent mereu la datorie cu suportul tehnic

– Lucian Ionică, universitar, conectat la mass media locale și naționale prin importanta poziție socială

– Cristi Vicol, scriitor și cercetător al fenomenului distopic

– Alexandru Maniu, unul dintre cei mai buni traducători români de profil, cu traduceri inclusiv din Tolkien, pentru edituri de prestigiu

– Cătălina Fometici, specializată pe scriitură fantasy de foarte bună calitate

– Laura Ceica, cu preocupări adiacente în zona poeziei sau a proiectelor de grafică steampunk

– Bianca Sol, recent venită în Club, cu un roman în pregătire

– Marius Gordan Jr., recent în Club, prezent la WorldCon și EuroCon

Alături de aceștia sunt o sumedenie de alți colaboratori (să mă ierte dacă nu i-am amintit, omisiunile sunt neintenționate) care au făcut din Clubul Helion, prin calitatea ridicată a ședințelor și a materialelor publicate în Helion tipărit și Helion online unul dintre cele mai puternice din țară. De aceea, în perspectiva celor de mai sus, eșecul de prezentare a candidaturii României la EuroCon reprezintă un trist deznodământ al unor energii care ar fi trebuit să producă efecte benefice pentru Timișoara și România, așa cum au făcut-o și până acum, cu o constanță întinsă pe zeci de ani.

4.Decizii personale

Dinamica zilei de astăzi (20 august) a fost aceea de prezentare a unor demisii în lanț, multă lume fiind supărată pe inflexibilitatea și agresivitatea domnului Secu. Conflictul s-a propagat în țară, inflamând și otrăvind multe relații de colegialitate.

Pe de o parte domnul Secu riscă să își dinamiteze întreaga contribuție, întinsă pe aproape 40 de ani, la dezvoltarea SF-ului autohton. Biologic vorbind, dânsul a ajuns la o vârstă la care ar trebui să predea frâiele responsabilităților. Nu pot însă, din nefericire, să nu constat că ar fi trebuit să anticipăm aceste tensiuni și că nu avea cum să se facă, lin și pe nevăzute, o tranziție de la ARCASF (organizatoarea ultimelor convenții naționale) la echipa lui Darius Hupov. Aici trebuie să recunosc că mi-aș fi dorit ca Darius să fie mai diplomat și mai atent în relația cu dl. Secu.

Darius Hupov a făcut zilele acestea un efort de lobby extraordinar pentru SF-ul românesc. Antologia East of a Known Galaxy a ajuns la oameni la care nu am fi visat vreodată, în colțuri ale Asiei sau Americii, iar meritul lui Darius Hupov este uriaș. Domnul Secu, în altă ordine de idei, este recunoscut pentru stilul său contondent și zgrunțuros. Multe dintre intervențiile sale din Helion ne-au întristat prin rugozitate și duritate, agresivitatea dânsului, manifestată uneori inclusiv în raport cu colaboratori apropiați, stârnind, nu de puține ori, rumoare și consternare. Cu toate acestea, pe domnul Secu l-am simțit adeseori ca pe un bunic, deoarece a știut să fie alături de mine în negrele momente ale unei drame personale din care am ieșit mai ales datorită climatului de căldură și respect pe care l-am întâlnit la Helion. Pentru asigurarea acestui cadru de siguranță emoțională personală domnul Secu, așa dur, impetuos și agresiv cum este, nu de puține ori, perceput în fandom, are merite de necontestat.

În lumina celor de mai sus, antagonismele ultimelor zile și eșecul colectiv de a prezenta delegaților europeni o echipă românească unită pentru un scop comun, mă determină să iau un an sabatic, retrăgându-mă, până în septembrie 2020, din orice formă de organizare sefistă. Mă retrag, așadar, din Clubul Helion, din ARCASF, din funcțiile de redactor la Helion online și Helion tipărit. Nu voi face parte dintr-un alt club (excepție fiind Cenaclul Pavel Dan, al cărui membru sunt deja și care se ocupă preponderent cu poezie și proză scurtă mainstream, interacțiunea acestuia cu mediul SF românesc tinzând spre zero). Voi continua cu proiectele Tritonic, de asemenea, povestirile trimise către Helion tipărit sau CSF își vor urma traseul de publicare.

În ceea ce privește rubrica Pe scurt despre proza scurtă, aceasta va fi găzduită, cu periodicitate lunară, pe blogul meu. Cel mai probabil o voi redenumi Despre proza scurtă, pentru a nu se crea niciun fel de confuzii. E un proiect de suflet, la care țin foarte mult și căruia îi voi asigura continuitatea.

5.Concluzii

În cursul discuției de astăzi avute cu dl. Cornel Secu, l-am rugat să reflecteze la posibilitatea de tranziție a responsabilităților helioniste, cu orizont rezonabil de finalizare în toamna anului viitor. Nu știu dacă dezastrul de imagine produs în aceste zile mai poate fi reparat și dacă o sumedenie de punți dărâmate în relația dânsului cu o mulțime de oameni (dintre care unii foști colaboratori apropiați) mai pot fi reconstruite. Sper ca relația mea personală cu domnia sa să continue dincolo de retragerea mea din Helion și ARCASF (precizez că nu am fost consultat sau informat cu privire la solicitarea de retragere a candidaturii României).

Cu toate acestea, eșecul este unul comun și mă consider parte a acestuia. În anul acesta de reflecție, refacere și odihnă, voi încerca să particip activ la inițiativele de unitate și de reconstrucție. Obiectivul ambițios al lui Darius Hupov de organizare a unei Convenții Europene de SF în România a devenit, astfel, unul cât se poate de personal și sper să contribui la realizarea acestuia până în 2025.

6.Reconstrucție

Mai mult ca niciodată, trebuie să strângem rândurile, pe umătoarele coordonate:

– prezentarea unei noi candidaturi în 2020 sau 2021, în contextul reconcilierii dintre organizațiile de profil implicate

– regândirea sistemului de nominalizări pentru RomCon și EuroCon

– investiția permanentă în ateliere de scriere creativă, în vederea atragerii de noi scriitori în fandom (în această privință sunt în fază avansată cu un proiect personal, vă voi ține la curent)

– dinamizarea pieței de carte românească, în contextul în care publicul-țintă autohton desconsideră, aprioric, autorii români din pricina degringoladei culturale și naționale în care ne scăldăm după epurarea stalinistă a intelectualității românești

– pătrunderea pe noi piețe externe (aici exercițiul antologiilor și al eforturilor comune este mai important ca oricând și nu pot decât să salut, încă o dată, eforturile extraordinare de promovare depuse de persoane cu vervă inepuizabilă, precum Daniel Timariu și Darius Hupov; un gând bun și pentru Miloș Dumbraci, Alexandru Lamba, Florin Purluca, Marian Coman sau Liviu Surugiu, cu scuzele de rigoare pentru cei pe care nu mai am putere să mi-i amintesc la această oră târzie).

Păstrăm, așadar, legătura, oameni buni, cu încredere că vom depăși orice fel de obstacole. Din păcate, pe unele ni le așternem de unii singuri în drum, în buna tradiție a autosabotajului românesc. Este tema personală de reflecție a acestui an sabatic sefist.

3 thoughts on “Distopicon

  1. Despre ce bani vorbește Gheracostea, citez:„Totul se rezuma la bani. Arca a vrut niste banuti de la organizatorul Euroconului. În avans. Nu peste doi ani. Vezi pe la Ciprian Baciu pe blog.” ?

Leave a comment