Home

intre freud si hristos

Îmi este destul de greu să scriu despre cartea ieromonahului Savatie Baştovoi, “Între Freud şi Hristos”, deoarece conţine atât de multe informaţii preţioase, încât spaţiul limitat al unei recenzii impune omiterea unor elemente. La câte citate ar fi trebuit să copiez în caietul meu de studiu, cred că aş fi ajuns să scriu de mână aproximativ trei sfert din text. Aşa că mă voi limita la câteva definiţii sau explicaţii pe care le face autorul pentru o serie de concepte din psihologie sau teologie, care pe mine m-au îmbogăţit sufleteşte şi pe care doresc să le împărtăşesc cu aceia care au răbdare să lectureze prezentările mele de cărţi.

Cadrul în care operează Savatie Baştovoi este reprezentat de omul freudian în raport cu omul hristic. Primul trăieşte cu realitatea observabilă a mormântului, cel din urmă cu perspectiva veşniciei. În jurul acestor două entităţi radical diferite se deplasează concepte precum: dragostea, trecutul, amintirile, iadul, omul.

TRECUTUL este văzut ca un cimitir al amintirilor, prin aceea că mulţi oameni se raportează la ceea ce au fost cândva, luându-şi astfel seva mentală din idealuri care nu mai pot fi reîntâlnite. “Un astfel de om este reprezentat de ceea ce nu are şi nu de ceea ce are. El este mortul care păzeşte un cimitir de amintiri, un cimitir pe care nu-l mai vizitează nimeni, căci el există doar în mintea întristată a paznicului (…)(Savatie Baştovoi, Între Freud şi Hristos, Editura Cathisma, Bucureşti, 2008, pag. 82)

Din perspectiva aceasta, Savatie Baştovoi îşi asumă curajul unei definiţii a Iadului în lumina psihologiei: “Iadul este locul în care trecutul se războieşte mişeleşte cu omul. Iadul este locul în care amintirile, ca nişte larve din filmele cu extratereştri, crapă şi cresc infinit din trupul şi sufletul nostru, sfâşiindu-ne necontenit ca vulturii rinichii dezgoliţi ai lui Prometeu. Iadul este irupţia absolută şi infinită a patimilor care nu mai au posibilitatea să fie satisfăcute. (…) intrând în veşnicie, patimile vor cunoaşte un progres infinit, aşa încât o mica iritare să se transforme în turbare, iar o privire vinovată să capete proporţiile oceanului dezlănţuit al poftei (…) Suferinţa va rezulta din învălmăşeala tuturor patimilor năpustite asupra impotenţei trupului.” (idem, pag. 85-86)

IADUL, ca loc de tortură intenţionată, cu foc, pucioasă şi diavoli pe post de gardieni, nu există în Biblie. Un astfel de Iad este rodul imaginarului medieval şi al picturilor educative bisericeşti. Iadul în sens hristic este reprezentat de smochinul blestemat de Mântuitor să se usuce pe loc, pentru că nu a adus roadă. Imposibilitatea rodirii, uscăciunea, ariditatea firii, acesta este Iadul cu care sufletele vor trebui să se obişnuiască, în suferinţa eternă a unui timp încremenit, în care nicio potenţialitate nu se mai poate realiza. Iadul ca manifestare infinită a entropiei sufleteşti, deriva întunericului absolut, deşertul fără margini al izvoarelor sărate de lacrimi.

Aşa cum extazul mistic depăşeşte orice senzaţie fizică pe care omul o poate experimenta (cu sau fără sex, medicamente, alcool ori “iarbă”), Creatorul îngăduie să se abată din când în când asupra noastră crâmpeie ale acestui Iad în care El Însuşi a fost nevoit a Se pogorî pentru a salva OMUL. „În acest sens, omul este ceea ce îşi aminteşte despre sine, adică el este nefiind, existând numai ca o realitate virtuală în propria memorie (…) Natura nelimitată de timp şi spaţiu a sufletului uman are capacitatea de a trăi cu intensitate infinită ceea ce în adevăr nu mai există. Suferinţa este suma acestor inexistenţe care atârnă de sufletul fiecăruia.” (idem, pag. 85-86) Omul trebuie să biruiască toate aceste amintiri pricinuitoare de mizerie mentală şi disconfort, eliberându-se din capcanele terifiante ale memoriei. “Acesta este drumul de la moarte la viaţă, despre care ne-a vorbit Hristos. Cine nu realizează acest drum, rămâne un simplu avorton, pe care moartea, în cele din urmă, îl va scoate din pântecele mort al timpului.” (idem, pag. 85-86)

Aşa cum anunţam la început, cartea ieromonahului Savatie Baştovoi este plină de asemenea bijuterii. Fie că este vorba de abstinenţă, feciorie pentru Hristos, poezie erotică, pedepse demonstrative sau studii teologice despre căderile şi ridicările unor apostoli precum Iuda sau Petru, ideile prezentate de Savatie Baştovoi se prind de sufletul omului însetat după învăţătură spirituală, rodind comori interioare pe care, aşa cum ne spune Mântuitorul, hoţii nu le pot fura, iar rugina nu le poate ataca. Vă invit să le descoperiţi şi să le lipiţi de inima voastră.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s