Home

Într-una din povestirile sale, Philip K. Dick imaginează un joc făcut cu scopul de a stârni în copii dorinţa şi abilitatea de a-şi vinde cât mai repede posesiunile, un fel de anti-monopoly. Nu credeam să apuc a vedea o asemenea idee SF de prin anii ’60 pusă în practică, însă polonezii au reuşit.

Jocul de societate “Stai la coadă” se poate achiziţiona din librării, iar parte din costurile sale de producţie au fost subvenţionate de Institutul Polonez al Memoriei Naţionale. Într-o manieră distractivă, jocul recompune atmosfera anilor ’80, când mare parte a energiei şi a timpului liber al oamenilor din lagărul socialist era irosit pentru a face rost de produse necesare îndeplinirii nevoilor de bază (ouă, lapte, carne, pâine, încălţăminte etc).

Personal, mi-a rămas în minte “coada” cărămizilor din poligon. În orăşelul unde-am copilărit (Oraviţa, jud. Caraş-Severin), o problemă majoră era gazul, indispensabil pentru prepararea mâncării. Oamenii se săturaseră a sta zile întregi la coadă la butelii, aşa că îşi “tocmise” fiecare câte un reprezentant – o bucată de cărămidă. Şi-uite-aşa, în locul oamenilor, aşteptau, cu zilele, la coadă, cărămizile. Nimeni nu ar fi îndrăznit să schimbe ordinea acestora şi, oricum, erau în permanenţă câţiva supraveghetori.

Cartea de instrucţiuni a jocului “Stai la coadă” conţine informaţii preţioase despre cum au făcut faţă polonezii acestui flagel al lipsei alimentelor de bază şi al produselor de strictă necesitate. Economia planificată socialistă poloneză a cunoscut perioade în care veniturile populaţiei au crescut semnificativ, fără o creştere proporţională a capacităţii de producţie. Astfel, au fost introduse cartelele, ca măsură de raţionalizare a consumului (la noi, îmi aduc aminte şi acum de cartonul gros şi învechit al cartelei pentru pâine). În Polonia, din anul 1981 au fost raţionalizate: carnea, alcoolul, gazul, încălţămintea, bomboanele, ciocolata, untul, laptele, săpunul, ţigările, scutecele, detergenţii, produsele de panificaţie, grăsimile animale şi vegetale, precum şi caietele şcolare. Au ajuns până la a întocmi cartele de raţionalizare în care era ţinută evidenţa tuturor cartelelor primite de o persoană.

Cum fentau polonezii sistemul? În primul rând, existau magazine speciale pentru aristocraţia de partid, care, în mod natural, ca şi la noi, avea de toate. Apoi, prin modul de organizare al cozilor, oamenii surprindeau întotdeauna economia consumului planificat. Astfel, de multe ori polonezii se puneau la coadă atunci când un magazin era aprovizionat, fără a şti ce anume se poate cumpăra, pentru că şi dacă intrai în posesia unui produs de care nu aveai neapărată nevoie, îl puteai schimba ulterior cu altele. “Familii întregi obişnuiau să stea la cozi, fiecărui membru venindu-i rândul o dată la câteva ore. Învoirea de la serviciu o oră sau două, pentru a sta la coadă, era ceva obişnuit. (…) În timp, instituţia profesionistului de la coadă s-a dezvoltat. Respectivii stăteau la coadă (uneori contra cost) în locul celor ale căror îndatoriri nu le permiteau să stea la coadă ore sau chiar zile întregi.” (Andrej Zawitowski, Magazinul din perspectiva socialistă: O poveste despre statul la coadă în Republica Populară Polonă)

Amintirea cozilor din perioada socialismului ştiinţific multilateral dezvoltat, implementat cu genialitate de Cel Mai Iubit Fiu al Poporului, alături de Savanta De Renume Mondial, precum şi colapsul economiei planificate în tot blocul sovietic sunt argumente care îmi vor ţine raţiunea ideologică mereu în zona politicilor economice de dreapta. Sigur, aceasta nu înseamnă să plutim într-un consumerism bezmetic, pe datorie, în care noi, românii, am devenit nişte şobolani care nu fac decât să consume, fără discernământ, toate gunoaiele venite din Occident (este bine cunoscut faptul că mărci de renume comercializează în Europa de Est produse de o calitate vădit mai slabă faţă de cele cu care se prezintă pe pieţele occidentale). Însă niciodată statul nu va putea decât să arbitreze economia de piaţă. Niciodată puterea concentrată în mâinile câtorva indivizi (fie că este vorba de oligarhia comunistă, fie că este vorba de trabucarii corporatişti) nu se va putea substitui fluxurilor normale de consum, specifice oricărei economii şi societăţi sănătoase. Atât experienţa comunismului eşuat din anii ’80, cât şi cea a consumerismului creat artificial de marketingul iresponsabil al corporaţiilor sunt argumente pentru faptul că, importantă în toată ecuaţia aceasta economică, este dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a clasei de mijloc, a consumatorului final, singura capabilă să susţină, durabil, economia unei ţări.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s