Home

romania pe judete

Recent cineva a găsit de cuviință să fluture o statistică din care reiese că județe precum Ilfovul sau Constanța contribuie la bugetul de stat cu semnificativ mai mulți bani decât județe precum Timiș sau Cluj, primesc înapoi mai puțini bani și, totuși, nu fac gargară separatistă precum, se subînțelege, frustrații din vestul țării.

Datele brute din, spre exemplu, anul 2011, se regăsesc în figura de mai jos (sursa Gândul – click pentru mărirea imaginii):

contributia pe judete la bugetul de stat

Dacă, așa cum spun cifrele, județe precum Constanța sau Ilfov sunt contributori neți la bugetul de stat într-o măsură mult mai mare decât Timișul sau Clujul, mai există temeiul sau argumentul separării vestului țării de România strict ca urmare a oprimării economice orchestrată de administrația românească în Transilvania și Banat? Să mai analizăm câteva cifre.

Structura cifrei de afaceri a județului Constanța în anul 2013 se poate vedea mai jos (sursa Ziarul Financiar – click pentru mărirea imaginii).

ca judetul constanta

Observăm că cea mai mare pondere o are Rompetrol Rafinare, cu un rulaj de peste 7 ori mai mare decât al doilea competitor. Practic, economia județului este afectată în mod semnificativ și nesănătos de un singur competitor. Pe de altă parte, cifra de afaceri este realizată în mare parte din operațiuni petroliere, care sunt ingredientul oricărei economii nesustenabile: exploatarea materiei prime, în condiții de monopol. Iar zăcămintele de hidrocarburi din Marea Neagră aparțin României, nicidecum județului Constanța.

Structura cifrei de afaceri a județului Timiș în anul 2013 se poate vedea în figura următoare (sursa Ziarul Financiar – click pentru mărirea imaginii):

ca judetul timis

În acest caz nu avem o singură companie care să domine (așadar, monopolul este scos din ecuație). Pe de altă parte, cea mai mare parte a cifrei de afaceri este realizată de sectorul automotive, care înseamnă producție, nicidecum exploatare nesustenabilă a materiei prime.

Veți putea obiecta, desigur, prin faptul că industria județelor din Vestul țării s-a dezvoltat mai degrabă datorită amplasamentului strategic (apropierea de autostrăzile Ungariei) decât hărniciei locuitorilor. Același argument se poate folosi în cazul Bucureștiului – capitala și-a tras autostrăzi prin efortul tuturor locuitorilor țării, însă beneficiile economice nu s-au mai întors înapoi în provincie.

În lumina celor de mai sus, are justificare economică frustrarea multor locuitori ai vestului țării, care ar prefera mai degrabă o administrare autonomă? Câteva observații:

  • Deși românii care au trăit sub administrație străină în Banat și Transilvania nu mai sunt în viață, există printre urmași o nostalgie a perioadei dinainte de 1918, pentru că la tot pasul întâlnești vestigii ale unei epoci de incontestabilă prosperitate economică. Cel mai elocvent este exemplul Banatului Montan (ca areal, județul Caraș-Severin). Oamenii văd și acum în ce fel erau făcute podurile în jurul anului 1900, cu garanție de peste 120 de ani, în comparație cu porcăriile din ziua de astăzi. Stațiuni precum cea de la Băile Herculane (altă dată perla Imperiului Austro-Ungar), sunt astăzi lăsate în paragină. Reșița, un centru siderurgic deosebit de important, a ajuns, sub administrație românească, un oraș mort din punct de vedere economic. În Banatul Montan habsburgii au construit cel mai vechi teatru de piatră de pe teritoriul actualei Românii (1812) și cea mai veche linie de cale ferată (Oravița-Baziaș).
  • Prosperității economice de netăgăduit din perioada imperială i se opune dezastrul administrației românești din prezent. Incompetența și nepotismul funcționarilor publici, lipsa de predictibilitate în ceea ce privește politicile economice, discriminarea evidentă la nivelul investițiilor publice, alocarea discreționară și netransparentă a fondurilor aferente infrastructurii sunt tot atâtea cauze ale unei tensiuni care s-a acumulat permanent;
  • Modelului economic funcțional din perioada habsburgică i se opune un model de administrație falimentar. România este controlată de o șleahtă de mafioți securiști, care a acaparat resursele statului. Politicile publice haotice au generat exodul a milioane de români. Criza demografică se suprapune celei din sistemul de pensii, ducând la deficite cronice în ceea ce privește bugetul de stat. Banii risipiți pe pomeni electorale și pe întreținerea clientelei politice sunt decontați prin împrumuturile catastrofale de la FMI. Este limpede pentru toată lumea că modul acesta de administrare (Republica România) este nefuncțional. Pur și simplu, organizați în această manieră, nu ne merge bine. Ca națiune. De aceea, dorința de secesiune a vestului țării poate fi interpretată mai degrabă ca o dorință de reorganizare a unei republici falimentare. Nu întâmplător, la mitingurile dintre cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, în Timișoara s-au arborat steagurile Transilvaniei și ale Banatului – pentru că lumea s-a săturat de administrația ineficientă și coruptă a Bucureștiului. Alegerea lui Iohannis a mai risipit din tensiunea aceasta care se acumulează de zeci de ani;

În concluzie, separatismul transilvănean sau bănățean este unul mai degrabă de factură românească, în sensul în care vine mai mult ca un mesaj de restructurare a organizării României, decât ca intenție reală de secesiune. Dacă ar fi fost o dorință reală, programatică, a bănățenilor sau a ardelenilor de separare, apăreau până acum partide regionale cu agendă secesionistă, grupări cu agendă secesionistă, evenimente publice și manifestații secesioniste. Disprețul față de București nu are a face atât cu locuitorii în sine (mulți veniți chiar din Ardeal sau Banat), cât cu tot ceea ce reprezintă capitala României în acest moment: șmechereală, superficialitate, corupție, incompetență, parazitarea resurselor naturale. Pentru că nu poți să orchestrezi, de la București, contracte de concesiune secretizate, prin care dai pe degeaba aurul Apusenilor sau pădurile Carpaților Occidentali. De asemenea, nu poți să aprobi de la București prospecțiuni pentru gaze de șist în zone cu stațiuni balneare (Băile Felix, Buziaș) sau cu importante activități agricole, fără o minimă consultare a comunităților din acele zone. De fapt poți, dar atunci o să te trezești cu Steagul Banatului sau al Transilvaniei cocoțat unde nu te aștepți, atunci când nu te aștepți.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s