Gheorghe Dinică și Robert de Niro

Îmi aduc aminte și acum de momentul în care am ajuns să îl îndrăgesc nespus de mult pe Gheorghe Dinică. Eroul negativ al atâtor filme, trădătorul, legionarul, dacul corupt, securistul arhetipal avea să mă încânte definitiv cu melodiile sale din Filantropica, interpretate cu patos interbelic. Au trecut atâția ani de atunci, am revăzut Filantropica de zeci de ori, am învățat replicile maestrului pe de rost, dar astăzi, atunci când mă așteptaam mai puțin, un alt actor mi-a stârnit aceeași inexprimabilă admirație: Robert de Niro.

Ca și cum nu ar fi fost destul că este vinovat pentru pasiunea mea nesănătoasă față de filmele cu mafioți (un gen total diferit față de ce îmi place mie), Robert de Niro ține cu tot dinadinsul să facă roluri memorabile la o vârstă la care majoritatea oamenilor își savurează de multă vreme pensioara.

Așa cum, din nefericire, despre unele filme îți dai seama că sunt iremediabil proaste după primele 3 minute (cum sunt, mai nou, toate comediile cu Adam Sandler), la fel se întâmplă cu filmele foarte bune. The Intern (Stagiarul), în regia lui Nancy Meyers, nu face excepție. Robert de Niro (Ben) interpretează rolul unui bunic văduv, pensionat și plictisit de atâta yoga și timp liber, încât aplică pentru un post de stagiar la o firmă dinamică de online sales. Se prezintă la costum, cu un discurs adecvat și, datorită ținutei sale impecabile și atitudinii de not-so-retired businessman, ajunge un fel de secretar personal al fondatoarei companiei, Jules (interpretată excelent de Anne Hathaway).

Firul narativ este liniar, povestea se termină bine, mai știu și alții în afară de francezi să facă (din când în când) comedii dramatice reușite. Punctele forte alte filmului sunt însă altele:

• Jocul actoricesc magnific al lui Robert de Niro: dincolo de faptul că personajul emană prin toți porii siguranță, stil, noblețe, atitudinea lui te umple de optimism. Lungmetrajul este înțesat de replici haioase, de grimase simpatice, de emoții dozate cu gust, într-o tentă de un cavalerism tragic al omului trecut prin viață, care are atâtea de oferit unei lumi și unor oameni care se încăpățânează să îl marginalizeze.
• Chimia aparte dintre Robert de Niro și Anne Hathaway. Deși finalul este ușor artificial (puteau găsi un soț mai credibil pentru Julie, sincer), relația de prietenie care se încheagă între ei și echilibrul pe care Ben ajunge să îl reprezinte pentru Julie sunt entuziasmante și pot fi inspira oricărui bărbat un plus de cavalerism și noblețe în relația cu o femeie care trece prin perioade mai grele.

Stagiarul rămâne un film care, înainte de toate, m-a binedispus. Am avut senzația unui timp de calitate, de parcă aș fi petrecut niște momente extraordinare într-o ceainărie, citind nuvele de secol XIX, bărbierit și îmbrăcat la costum.