Cel mai nou film al lui Adrian Sitaru, Ilegitim, și-a avut prezentarea de gală în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara la o zi după terminarea festivalului Cinecultura, pe 20.03.2016, marcând sfârșitul unei săptămâni dedicate cinematografiei. Dat fiind faptul că festivalul a debutat luni 14.03.2016 cu proiecția lungmetrajului Pescuit Sportiv, în regia aceluiași Adrian Sitaru, finalul celor șapte zile de film nu putea fi decât unul simetric.
Am rămas surprins de forța scurtmetrajelor lui Adrian Sitaru încă de pe vremea când le vizionam la Biblioteca Centrală Universitară. Am revăzut Colivia de zeci de ori, încântat de naturalețea actorilor, autenticitatea cu care Adrian Titieni portretizează românul prins în meandrele tranziției fiind greu de egalat. Din acest punct de vedere, Ilegitim se putea termina după primele 15 minute. Un tată rămas văduv în jurul vârstei de cincizeci de ani își primește copiii la masă (doi băieți și două fete, ajunși cu toții la vârstă adultă), alături de câțiva prieteni apropiați. Unul dintre ei, implicat într-un proiect de cercetare, descoperă că tatăl, un medic respectat, a refuzat în perioada comunistă să facă avorturi, mai mult decât atât, denunțând femeile care încercau această practică.
Cei mai virulenți în atacarea tatălui sunt mezinii, băiat și fată, despre care avem de la început indicii că sunt implicați într-un incest. Ei își acuză tatăl îndeosebi că le-a ascuns colaborarea cu sistemul ceaușist, tocmai ei, care tăinuiesc iubirea lor. Scenele sunt memorabile, tensiunea care se acumulează, replicile tăioase, îți poți face o idee clară asupra istoriei întregii familii din câteva secvențe dense, inspirate, verosimile.
Restul filmului pendulează între implicațiile sociale și etice ale incestului. Dacă plecăm de la premisa că realizarea fericirii este legitimă câtă vreme nu presupune nefericirea altora, ce se poate spune despre incestul gemenilor? Doar nu fac rău nimănui, cine poate spune că nașterea unui copil este spurcată, necurată, blestemată? Și totuși, umilința și rușinea pe care o exprimentează ceilalți frați și mai ales tatăl, nefericirea lor, trag destul de greu în balanță către ilegitimitate. Filmul pune foarte multe semne de întrebare, pe care finalul, abrupt și neclar, nici măcar nu își propune să le soluționeze, ceea ce consider că este și cea mai oportună abordare.
Ciprian Baciu 