Home

1) A Dog Way’s Home, Cinema City, regizor Charles Martin Smith, 2019

A fost alegerea fetiței mele, recunosc, nu mă pasiona în mod deosebit soarta unui câine care străbate peste 600 de km pentru a se întoarce la stăpân; da, sunt un suflet nemilos și insensibil (vorba vine 🙂 )

Un labrador este alungat la o mătușă îndepărtată, pentru a nu fi eutanasiat de hingheri. Filmul a fost neașteptat de bun, poate un pic prea lacrimogen, însă, cu siguranță, și-a făcut efectul. Mi-a plăcut atât povestea din perspectiva câinelui, cât și ipostazele prin care trece în lungul drum spre casă: se aliază cu o bandă de confrați semi-vagabonzi, dând iama în tomberoanele unul orășel pierdut între munți, apoi adoptă un pui de pumă, rămas orfan după ce mama-pumă (pisica mare) este răpusă de vânători; se împrietenește cu câinele unui schior prins de avalanșă, este adoptat de un cuplu gay, pentru ca, spre finalul călătoriei, să fie alături de un homeless care își ducea ultimele zile, pe malul unui râu, printre gunoaie și ultimele lucruri personale ce-i mai rămăseseră.

Recunosc, mi-a venit să plâng de câteva ori. Și eu, și Iza, fetița mea, ne-am ținut, totuși, tari. Iar alegerea ei, neașteptată (filmul a concurat cu Crăiasa Zăpezii și cu povestea unui puiuț de leu), s-a dovedit a fi una inspirată.

2) The Vice, Cinema City, regizor Adam McKay, 2019

Filmul încearcă să ne spună povestea lui Dick Cheney, vicepreședintele S.U.A. pe vremea administrației Bush Jr. Spun că încearcă, deoarece nu m-a convins câtuși de puțin în privința adevărului istoric. Îl pune pe bietul om într-o poziție atât de nefastă, încât am verificat imediat după film dacă a murit sau nu. E viu, mirare mare, la cum l-au eviscerat ăștia în The Vice, film nominalizat la Oscar pe mai multe planuri.

Acum, s-o spunem pe-a dreaptă, Bush Jr. n-a fost un înger de lumină. Dimpotrivă; personal, îl consider un președinte al Americii slab și incompetent. Lipsit de tact, a gestionat prost atât criza din 2001, cât și invaziile neispirate din Afganistant și Irak. Cât despre criza economică gobală din 2008, mare parte din vină o poartă sistemul lui găunos de totală și inconștientă dereglementare a pieței serviciilor financiare. Dar de-aici până a-i demoniza efectiv vicepreședintele, e-o cale lungă.

C-au fost în mod evident partizani cu tabăra anti-Trump (să n-avem îndoieli, filmul e încă un upercut al Hollywood-ului în părțile moi ale trumpismului) o recunosc chiar creatorii peliculei, printr-o scenă strecurată șobolănește mult după genericul de final. Cine se scuză se-acuză. Nu spun că orice săgeată în direcția urangutanului portocaliu n-ar fi justificată, însă prea multe și în tușe prea groase pot stârni efectul contrar.

Revenind la cinematografie, uimitor e Christian Bale în rolul lui Cheney, își merită din plin nominalizarea la Oscar. Cât despre Amy Adams, numai cuvinte de laudă.

3) Better Call Saul, Netflix, 4 sezoane, creator Vince Gilligan, 2015-2018

Pentru cei în depresie după Breaking Bad (o droaie, din câte-am constatat navigând în online, avid de interviuri și behind the scenes stuff) s-a inventat Better Call Saul. Practic au luat cele mai faine două personaje din Breaking Bad (un avocat al criminalilor și un fost polițist, trecut de partea narcotraficanților) și-au creat un prequel cu viața acestora pe când se chinuiau să rămână de partea Binelui și-a Luminii.

Acum, de ce-ajungi să îndrăgești indivizi corupți, degradați moral, irecuperabili pentru orice societate care-și dorește să rămână, în esență, sănătoasă? Aici intervine măiestria celor care au ecranizat afacerile cu droguri în Albuquerque, New Mexico.

Filmul e neașteptat de bun, se mai pregătește cel puțin încă un sezon și, fără să exagerez, e printre cele mai reușite prequel-uri pe care le-am văzut vreodată. Îmbină drama cu comedia și de câteva ori era să cad, la propriu, de pe scaun de-atâta râs. Ca-ntr-o scenă în care avocatul nostru se dă drept Kevin Costner.

Am dat peste o sumedenie de situații-înșelătorii care m-au dus cu gândul direct la Filantropica lui Caranfil. E o lume dură afară, prieteni, însă nu ne oprește nimeni să ne amuzăm, neîncetat, pe seama ei. Asta, în esență, se întâmplă în Better Call Saul, show care satirizează societatea americană, cu imperfecțiunile ei, de la lupta fără scrupule dusă de cabinetele de avocatură până la frustrările polițiștilor momiți cu interese colaterale consistente de către băieții răi ai prafurilor aducătoare de uitare și extaz.

4) The Favourite, Cinema City, regizor Yorgos Lanthimos, 2019

Un film suculent în plan vizual, dramă istorică despre Anne, regină a Angliei la început de sec. XVIII (spre norocul meu, mă ajută memoria cu aproape toți monarhii Imperiului Britanic din ultimii cinci sute de ani, așa că mi-a fost ușor să identific cu precizie intervalul istoric). Din nefericire, am avut aceeași senzație, acută, de agendă vârâtă pe gât cu pâlnia lumii întregi de către Hollywood, drept răspuns la trumpism. Încă un film de Oscar ce se învârte în jurul temelor gay. Să nu fiu înțeles greșit, am fost și sunt un mare fan al Danezei, spre exemplu, m-am bucurat de succesul lui Eddie Redmayne în rolul unei persoane transgender, însă am senzația că premiile, anul acesta, au fost acaparate de filme care au abordat, cu precădere, astfel de teme. În opinia mea e prea mult și va stârni, din nefericire, reacția contrară.

Din nou, prea multe despre politică și prea puține despre film; din nefericire, cam asta își dorește și Hollywood-ul, mai nou. Nu spun că nu ar fi justificată o astfel de poziționare, însă Iadul începe, întodeauna, cu bune intenții.

Lungmetrajul gravitează în jurul intrigilor de salon, cu Abigail (Emma Stone, la înălțime) străduindu-se să submineze autoritatea și privilegiile verișoarei (Rachel Weisz) care își face milă de ea și-o aduce la Curte, beneficiind de grațiile unei regine depresive, zdrobită de gută, cu pasiuni excentrice pentru iepuri de casă și înclinații către lesbianism.

Mi-au plăcut: complexitatea triunghiului amoros, atmosfera istorică luxuriantă, perucile, costumele, corsetele, muzica, scenele de vânătoare în grădina reședinței imperiale. Un film pe care-l voi revedea, nu de puține ori.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s