Penumbra #1

Spune Tarkovsky în Sculpting in Time că, prin artă, omul își descoperă menirea și înțelege rostul vieții. Pentru mine arta a luat, de ceva vreme, locul spiritualității, umplând un gol lăsat de niște oameni care mai mult s-au jucat de-a religia și pentru care spiritul uman și nevoile sale n-au reprezentat decât niște variabile într-o competiție corporatistă de adunat adepți. Pe drumul ăsta al redescoperirii sinelui, pe lângă povestiri și (mai nou) poeme pe care le alimentez cu un ritm constant de scriere, se întâmplă să mai fac și poze ale unor decoruri ce-mi ies în cale în timpul plimbărilor. M-am hotărât să le strâng laolaltă pe blog. Nu am pretenții de fotograf, imaginile sunt recuperate din postări mai vechi pe FB și Instagram, nu folosesc filtre, nu rearanjez lucruri ca să-mi iasă bine vreo poză. Sunt un fel de penumbre ale unei realități spirituale pe care am pierdut-o acceptând îndrumarea unor oameni care n-au știu decât să pună poveri și să arunce cu pietre, in my darkest hour. Pentru cei care se joacă de-a călăuzele spirituale, i-aș invita să asculte Portrait of a Headless Man (Septic Flesh). Că unde strică și rănește goana după targheturi de zeciuieli și de adepți, repară și vindecă arta. Iar pentru apostați, formele tămăduitoare ale rock-ului extrem pot reprezenta tot atâtea feluri de manifestare ale Spiritului Sfânt. Mă rog, atunci când se întâmplă să străbată spre periferiile credinței prin aureola vedetelor mereu victorioase de la amvon.

1.1 Așteptare