Home

Am dat peste acest film întâmplător, în timp ce căutam pe Youtube piese care să-mi alimenteze și întrețină inspirația pentru un poem psihedelic. Apărut în Cehoslovacia anilor 70, în regia lui Jaromil Jires, filmul este un festin vizual, cap-coadă, scăpat de cenzura vremii din pricina puternicului mesaj anticlerical. Construită pe nivele de logică poetică, pelicula e greu de încadrat în vreun curent anume, pendulând între horror suprarealist și dramă fantasy inițiatică. Titlul original: Valerie a týden divu.

O mare problemă la filmele găzduite de Youtube o constituie subtitrarea, așa că a trebuit să mă mulțumesc cu o variantă cu voci suprapuse în italiană și traducerea în engleză. Partea bună, față de restricțiile impuse mai nou de platformele online, este că poți face capturi de ecran după pofta inimii, iar un astfel de caleidoscop de imagini psihedelice ar fi doar o înșiruire stearpă de elogii metaforice fără printscreen-urile de rigoare. Și avem, din plin, vă destăinuiesc încă de pe-acum.

Lungmetrajul este construit în jurul unei fete-fecioară, în pragul maturizării sexuale. Trecerea către noua etapă e marcată prin simbolistica unei margarete pătate de sânge. Fata este orfană, în grija unei bunici fără vârstă, rod al nelegiuirilor unui puternic episcop local, despre care nu aflăm, în faza de început, foarte multe detalii.

În scurtă vreme, Valerie își găsește protectorul în forma unui iubit care îi este și frate, iar de aici lucrurile încap pe o pantă bolnăvicioasă, în care incestul se îmbină cu patimi clericale și ode satanice. Rar mi-a fost dat să fiu martorul unui asemenea melanj de peisaje picturale asezonat cu pânze sângeroase de păianjen și orologii industriale malevolente. Parcă aș fi ascultat Ora Pro Nobis Lucifer, a lui Behemoth, în biserică. Iată:

Personajul principal: (fig. 1)

Orologiile: (fig. 2)

Descoperiri: (fig. 3)

Tema centrală a filmului: pervertirea. Orașul, târg de provincie fantasy, primește misionari care se organizează în procesiuni stranii, desfășurate după regulile dionisiace ale nihilismului marca Nietzsche. Deși, în pelicula lui Jaromil Jiresc până și mitul eternei reîntoarceri este caricaturizat în forma unui vampirism pedant, dantelat.

Mănușile albe: (fig. 4)

Inimă din mărgele: (fig. 5)

Fundalul pe care se înfiripă erotismul pur al lui Valerie ține de prădătorii sexuali care au ajuns să întruchipeze biserica. Victimele sunt portretizate în forma păsărilor capturate în cutii, colivii, curți insalubre. Imaginea unui dihor care sfârtecă o găină, înainte de a-i fi zburați, expiator, creierii, este una dintre cele mai crude pe care le-am întâlnit într-un film de artă. Ulterior îi găsim blana crucificată pe tencuială impură, motivul ispășirii insuficiente apărând recurent și asexuat.

Capturile: (fig. 6)

Ispășirea: (fig. 7)

Dat fiind că asistăm la o pervertire perpetuă, rolurile familiale sunt blurate, granițele moralei eludate: iubitul își ia limba în gură cu sora nubilă, bunica întinerește vampiric în forma unei verișoare îndepărtate, episcopul devine tată-capcană. Până și Valerie se contaminează, în dorința recuperărilor, a recâștigării părintelui camuflat și absent.

Valerie pervertită: (fig. 8)



Valerie rătăcită: (fig. 9)

Animalele devin parte integrată a decorurilor decrepite, în consonanță cu mesajul axiomatic, teologic, prin care Creația decade odată cu trădările inițiatice ale omului. Nu întâmplător Valerie se hrănește cu mere stricate, precum Eva arhetipală.

Mere: (fig. 10)

Imaginea duce, fără să vrea, la Copilăria lui Ivan, capodopera regizată de Tarkovski cu 8 ani înainte, unde caii pasc placid pe țărmuri populate cu mere. Valerie își găsește până și pseudocoșciugul capitonat cu astfel de fructe, simboluri false pentru o cât se poate de calpă mucenicie.

Spre deosebire de Tarkovski, care prezintă în Nostalgia sa oameni-sculpturi, Jaromil Jires apelează la persoane-păpuși. Acestea o însoțesc pe Valerie în drumul ei către asumarea sexualității, însă, în economia și logica perfidiei clericale, fata devine ea însăși fetiș, rod interzis și fantasmă.

Pârg alb: (fig. 11)

Fete păpuși: (fig. 12)

Pervertirea continuă și se extinde inclusiv în exercițiul, esențial pentru economia salvării, al obiectivării, al reflexiei, al cunoașterii de sine. Oglinzile se contopesc cu decorul, cu penumbra perdelelor și determinismul benign al dantelelor:

Pete: (fig. 13)

Oglinzi și perdele: (fig. 14)

Nici prietenia fără conotație sexuală nu scapă degradării. Împărtășirea somnului, starea de împreună-visare, de contopire onirică, este fructificată de Jasomil Jires în forma unui lesbianism latent, deopotrivă degenerat și seducător.

Lesbianism latent: (fig. 15)

Salvarea? Plutește pe râuri primăvăratice, printre festinuri cu pachete de cărți, tribut al hazardului, după buna (ori reaua) voire a celor în poziție de autoritate, paternală, clericală sau, pur și simplu, erotică.

Mântuirea ne este oferită în culori calde, la adăpostul mantiilor osoase, vampirice. Până și apa, cu lucirile ei în oglindă, se supune în fața acestui sabat irezistibil.

Imponderabilitate: (fig. 16)


Petale calde: (fig. 17)

Culori calde: (fig. 18)

Finalul filmului este circular, invitând la degustarea revizualizărilor. Nu îndrăznesc să trag concluzii convenționale, pelicula se trăiește, imaginile de consumă, pe viu. Regizorul nu se sfiește să o pună pe Valerie în ipostaze curajoase pentru un personaj de 13 ani abia împliniți, de la săruturi mai mult sau mai puțin incestuoase până la nuduri totemice. Actrița, Jaroslava Schallerová, debutează astfel în cinematografie, la nici 14 ani. Mi-a adus aminte de Irina Gărdescu, distribuită în rolul contesei Rossana Viventini, angelică binefăcătoare a unui Mihai Viteazu nicolaescian, care și-a făcut debutul în adolescență, în filmul La patru pași de infinit. Pogromul de la Iași își cerea propria mitologie inventată a rezistenței antinaziste, mă rog, se învârt statuile lui Antonescu în mormânt, cu reinventarea istoriei și a misticii naționaliste cu tot. Dar, despre aceste nuanțe geopolitice, altă dată.

Jaroslava Schallerová n-o să scape de observațiile mele, și nici voi. Ne așteaptă un film din 1977, în care un profesor explică unor liceene ingrate și dezinteresate faimoasa teoremă a lui Pitagora pe ritmuri de musical. Sau o altă peliculă, din 1973, Elixirul diavolului, în care va seduce un călugăr incoruptibil, ecranizare a unei povești închipuite de ETA Hoffmann, cel căruia marele Tarkovski îi dedică o biografie de film pe care n-a mai apucat să-l ecranizeze. Ce mică-i lumea și cum se leagă, poetic, psihedelic, lucrurile, nu-i așa?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s