Despre războinicul luminii, coleg de suferinţă şi răcoare cu “greii” fotbalului românesc şi cu cei doi “grei” ai politicii autohtone, a relatat presa mainstream cu vârf şi îndesat. Eu am aşteptat, cu nerăbdarea copilului frustrat că nu mai vine odată Moşul, sosirea în Portul Constanţa a unui alt fel de războinic luminos:
Este vorba despre o navă de intervenţie Greenpeace!
Nava a staţionat în Portul Constanţa timp de 3 zile, ca parte a unui turneu de promovare a eficienţei energetice. Este o ambarcaţiune cu pânze (velier), cu propulsie bazată în proporţie covârşitoare pe energie regenerabilă.
Trecutul navelor Rainbow Warrior este unul eroic, aceasta fiind a treia variantă, folosită din 2011. Prima navă Rainbow Warrior a fost scufundată de francezi, în timp ce monitoriza experimentele nucleare ale acestora în atoli. Incidentul a dus nu doar la distrugerea vasului, ci a cauzat şi moartea unui membru al echipajului.
Dat fiind că am aşteptat săptămâni bune vizita aceasta, care se plia perfect peste zilele concediului petrecut la mare, am mers, împreună cu familia, chiar la începutul programului. Activiştii Greenpeace ne-au mărturisit că suntem primii vizitatori şi au fost deosebit de amabili. Turul navei s-a dovedit a fi o experienţă entuziasmantă.
Aici ne aflăm pe punte, în faţa centrului de comandă:
De asemenea, am putut studia, în detaliu, bărcile foarte rapide, pe care activiştii le folosesc în incursiunile lor curajoase:
La ieşire, am avut parte de o miniexpoziţie cu maşinării bazate pe energie fotovoltaică. Ce ar fi dacă fântânile arteziene din marile oraşe ar fi alimentate cu energie solară?
Am făcut şi poze cu diferite mesaje ecologiste. Cel mai mult m-au atras cele antifrack:
La stand, am primit insigne, postere, stick-ere, calendare şi pliante de informare cu privire la activităţile Greenpeace. Despre unul dintre acestea, referitor la defrişările ilegale, voi scrie mai pe larg într-o postare separată. Deosebit de interesant mi s-a părut un pliant conţinând câteva argumente în favoarea renunţării la energia nucleară. Spre exemplu, un parc eolian cu capacitatea similară a Reactorului 2 de la Cernavodă se poate construi în 3-4 ani, pe când reactorul cu pricina s-a finalizat în … 24 de ani, la costuri mult mai mari.
De asemenea, depozitarea deşeurilor nucleare nu are încă o rezolvare tehnică, cât despre riscurile cauzate de calamităţi naturale, precum cutremurele, acestea sunt evidente.
Argumentele Greenpeace m-au determinat să semnez petiţia cu privire la renunţarea României de a mai construi alte reactoare nucleare. Mărturiresc că, înainte de vizita pe Rainbow Warrior, eram de acord cu finalizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Acum, realizând cât de riscantă şi costisitoare este terminarea acestora, cred că este mult mai rentabilă economic sistarea investiţiei şi demararea altor parcuri eoliene (unul este în funcţiune chiar lângă centrala atomo-electrică!).
La plecare, am „devorat” informaţiile de pe cele câteva postere de informare. Am aflat astfel cât de dăunătoare este exploatarea cărbunelui, neştiind că „greii” care administrează România subvenţionează exploatarea cărbunelui la un nivel de 4 ori mai mare decât energia regenerabilă. Nu am ştiut nici faptul că termocentralele pe cărbune stau la originea unui număr impresionant al deceselor premature, nici nu am conştientizat faptul că o astfel de poluare pune presiune semnificativă pe bugetele de pensii şi asigurări sociale, prin numărul celor care se pensionează anticipat din pricina bolilor respiratorii.
Exemplu de afiş, despre deversările de reziduuri nucleare direct în ocean:
Am plecat entuziasmat să văd activismul de mediu la un nivel exemplar de implicare şi profesionalism.
Printre membrii echipajului se află şi un român, poate şi pentru a spăla „păcatele” tuturor cianuriştilor şi fracturiştilor care se perindă pe la putere, încercând să transforme România într-o junglă a investitorilor mari-poluatori, în dauna celor cărora le cerşesc, odată la câţiva ani, votul.
Ciprian Baciu 