Se fac unsprezece ani de la prima pogorâre împreună cu Hristos la Iad, urmată de o Înviere spre o viață regenerată. Un gând bun către toți cei care cred Lui, Îl caută și Îl urmează:
„În smerenie, sufletul se dilată în Dumnezeu într-un mod neînțeles de cei necredincioși, ajungând să atingă în același timp extremitățile creației: iadul și Împărăția, întunericul cel mai adânc și lumina cea mai strălucitoare, suferința extremă și fericirea ultimă. În Hristos și urmarea lui creștinul experiază maximum de “theoza” (îndumnezeire, plinătate) prin maximul de “kenoza” (deșărtare, golire de sine).
Formnula “simetrică” e a Sfântului Maxim Mărturisitorul: “căci El măsoară, precum singur știe, îndumnezeirea celor ce se mântuiesc prin har cu măsura golirii Lui…” – diac. Ioan I. Ică jr
Asemănarea cu Hristos presupune moarte cu Hristos. Crucea Lui este o nebunie pentru cei care nu Îl cunosc. (“Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” Galateni 2:20) Dar este și o cale către eliberarea minții de ritmul nesănătos impus de lumea unui prezent prea alert.
Ciprian Baciu 