Mă plimb pe lângă chilii,
Aşezate, sunt câteva mii,
Iar diavolul scoate flăcări pe nări,
Omorâte de lumânări.
În spate, Se roagă încet Dumnezeu,
Cu Duhu’-I plutind peste sufletul meu,
Cu Inima Sa pogorâtă în mare,
Mângâiată de înserare.
Să mă laşi, Doamne, sub ape să mor,
Ca să-Ţi văd zâmbetul înviat dintr-un nor,
Ca să rup din apusuri prea negre peceţi,
Să le-ngrop sub icoane înălţate-n pereţi.
Ciprian Baciu 