Ediția a șasea a Zilelor Filmului de Umor, desfășurată la Timișoara în perioada 26-28 iunie 2015, ar fi trebuit să se țină în aer liber. Din pricina vremii capricioase, cel puțin filmele pe care le-am vizionat eu au fost proiectate în spațiu închis, cel de vineri în holul Centrului Cultural Francez, iar cel de duminică la Filarmonică.
Am vizionat două comedii dramatice produse în anul 2013 care m-au ajutat și mai mult să înțeleg de ce francezii sunt singura națiune care a făcut comedii despre naziști și despre cel de-al Doilea Război Mondial. În primul rând pentru că sunt maeștri în ceea ce privește comediile dramatice, iar în al doilea rând pentru că au un mod unic de a privi cu umor inteligent și optimism aspectele tragice ale vieții.
Filmul de vineri s-a numit Băieții și Guilaumme, la masă! (Les Garçons et Guilaumme, à table!), regizat de Guilaumme Galienne, în care acesta este un adevărat om-orchestră. Actor și regizor, mamă și fiu, mamă și fiică, domnișor de pension englezesc și împărăteasă austro-ungară travestită, Guilaumme Galienne ne încântă cu varietatea disponibilităților sufletești împărtășite pe ecran. Filmul tratează confuzia și stările emoționale contorsionate ale unui băiat care, obsedat de propria mamă, se consideră mai degrabă fată. Disprețuit de tată, ajunge la feluriți psihiatri, trece prin tot felul de tratamente, dar, spre oroarea familiei, care se resemnează legat de identitatea sexuală a copilului lor, Guillaume își asumă în cele din urmă statutul de homosexual.
Umorul iscat de confuzia identitară a personajului principal se întâlnește la tot pasul, alături de stările poetice vecine cu nebunia. Guillaume își creează o lume paralelă, în care el devine Sissi, împărăteasa Austro-Ungariei. Rochia împărătesei este obținută din plapuma învăluită în jurul picioarelor, prinsă falnic cu o curea. Atunci când tatăl, în halat și papuci de baie, își surprinde fiul interpretând-o pe Sissi în toată splendoarea ei imperială, comicul de situație este savuros.
Finalul închide toate aceste peregrinări ale lui Guillaume într-o perspectivă (cum se putea altfel) optimistă, întrucât toate problemele sale dispar, cel puțin temporar, în urma unei îndrăgostiri năvalnice. Iubirea adolescentină, senzuală, romantică devine cel mai bun medicament, remediu universal pentru orice fel de angoasă.
Filmul de duminică, Oameni, săruturi, îmbrățișări (Des gens qui s’embrassent), în regia Danièlei Thompson, este tot despre iubire, prezentată ca un sentiment ce cuprinde toată ființa unui om, mai ales dacă dragostea apare într-un moment de vulnerabilitate extremă. Noga vine de la New York la Paris pentru nunta verișoarei sale primare (tații sunt frați, unul violonist celebru, auster, evreu practicant, celălalt afacerist dubios, cântând fals și dezinvolt melodii ale lui Frank Sinatra, spre oroarea fratelui său). Relațiile reci dintre cei doi frați dispar atunci când, într-un accident de mașină ridicol, soția lui Zef este omorâtă. Noga află despre moartea mamei sale pe tren, iar în starea de confuzie și disperare ce urmează cunoaște un pasager misterior, de care se îndrăgostește lulea. La finalul călătoriei, după o conversație despre muzică, scrisori de dragoste și poezii, îl ia în brațe și îl sărută pasional, fără a obține aceleași sentimente din partea lui.
Comicul de situație rezidă în problemele iscate de aducerea sicriului în aceeași casă unde se va petrece nunta. Filmul nu insistă atât de mult asupra pățaniilor celor doi frați, firul narativ întorcându-se, pe o perioadă de mai multe luni, la iubirea pentru pasagerul misterios, cu care Noga se întâlnește accidental de câteva ori. Acesta este căsătorit, ea se logodește, însă nici rolurile asumate ca oameni de familie, nici obligațiile sociale nu stau în calea unei iubiri care a prins rod pe terenul vulnerabilității. Toate stările și întâmplările ne conduc înspre împlinirea acestei iubiri interzise, deși realizarea ei presupune nefericirea celorlalți (soția înșelată, logodnicul părăsit, părinții dezamăgiți).
Deși finalul filmului se accelerează artificial, ultima scenă, cu stră-bunicul afectat de Alzheimer, care nu mai înțelege care stră-nepot este al cărei nepoate și cine sunt tații, este emblematică pentru farmecul optimist cu care această comedie dramatică tratează probleme precum dragostea neîmpărtășită, infidelitatea sau destrămarea unui mariaj. Și în acest film iubirea devine remediul principal pentru orice fel de suferință, cheia de rezolvare și depășire a tuturor obstacolelor vieții.
Ciprian Baciu 