Astăzi, pornit în căutarea lui Dumnezeu, am dat peste următoarele cuvinte ale lui John Stuart Mill:
“Credințele cele mai îndreptățite nu au la baza lor nicio altă chezășie decât invitația permanentă, adresată întregii lumi, de a dovedi că sunt nefondate. Dacă provocarea nu este acceptată sau, fiind acceptată, încecarea de a dovedi că sunt nefondate eșuează, suntem totuși departe de a fi ajuns la certitudine; dar am făcut tot ceea ce rațiunea umană, în starea actuală, putea face; nu am lăsat la o parte nimic din ceea ce putea să ne ofere o șansă de a ajunge la adevăr: câtă vreme arena rămâne deschisă pentru confruntări, putem spera că, dacă există un adevăr mai profund, el va fi descoperit îndată ce spiritul uman va fi capabil să-l recunoască; iar între timp putem fi siguri că ne-am apropiat de adevăr în măsura în care era posibil să o facem deocamdată. Acesta este gradul de certitudine pe care-l poate atinge o ființă care nu este infailibilă și aceasta este singura cale de a-l atinge.” – John Stuart Mill, Despre libertate, Editura Humanitas, București, pag. 32-33
Ciprian Baciu 
Pai, mai Cipi, daca e certitudine nu mai e credinta. Ca doar asta e definitia credintei: sa crezi in ceva ce nu se vede, ce nu e 100% sigur. 😉 Diferenta majora e ca crestinismul e de fapt o relatie cu o persoana, nu doar o credinta. In crestinism iti bazei increderea pe persoana (Cristos) si, bazat pe nivelul la care Il cunoasti, ai sau nu credinta.
Hristos este numit de Sfântul Apostol Ioan Logos (sau Rațiunea de a fi a tuturor lucrurilor). Y.H.W.H. înseamnă Eu sunt Cel ce sunt (sau Cel ce devine). Presupune aceasta o încredere sau credință osificată? Atunci unde mai rămâne loc pentru extazul mistic? Părintele Steinhardt identifică esența căutării lui Dumnezeu în neputincioasa mărturisire a unui păcătos din Evanghelie: Cred, Doamne, ajută necredinței mele. Iar Sfântul Siluan Atonitul, după o perioadă în care a experimentat pierderea Harului, trăia efectiv un mariaj ideatic, apofatic, cu Necunoscutul – credința la Sfântul Siluan Atonitul este lirică și organică, nu are de a face cu triumfalismul găunos, superficial și nesincer în imoralitatea lui.
Luca 18.15-17
Vorbeste-i fiicei tale de Isus, simplu. Spune-i doar ca El o iubeste si trebuie sa se increada in El. Si vezi urmarea. Copiilor nu trebuie sa le aduci tot felul de dovezi ca sa creada. Daca tu, tatal ei, i-ai spus ca e asa, atunci asa e. Ea isi bazeaza credinta pe relatia cu tine. Mai tarziu si-o va baza pe relatia cu Cristos… Viata e destul de complicata, nu trebuie s-o mai complicam si noi cu intrebari inutile 🙂