Candele

Până acum câteva săptămâni exista o singură zonă în acest oraș pe care eu o simțeam ca un fel de spațiu sacru al implicării civice postdecembriste. Este vorba de Piața Unirii, unde, pe iarbă, acum 2 ani, timp de mai bine de trei luni, mișcarea creată pentru a salva Roșia Montană a menținut o tabără de corturi tip Occupy. Întotdeauna o să rămână vie în memoria mea imaginea acelor corturi amplasate nefiresc în centrul orașului, ca un semnal de alarmă asupra lucrurilor nesănătoase din societatea românească.

Un sentiment similar retrăiesc zilele acestea, odată cu nașterea unei noi mișcări civice, expresie a Străzii care a sancționat și a dat jos un Guvern excesiv de tolerant cu actele de corupție care au condus la dezastrul din Clubul Colectiv. Spațiul sacru al implicării civice, de data aceasta, pentru mine este reprezentat de candelele aduse în memoria unor tineri nevinovați care un plătit un preț prea mare pentru toate mojiciile și ilegalitățile celor care administrează România și, implicit, destinele noastre.

Aș putea vorbi ore în șir despre ședințele noastre, despre prieteniile care se leagă, unele (așa simt, pentru că așa s-a întâmplat și cu Roșia Montană) pentru toată viața, despre câte ne propunem, cu un entuziasm nebunesc, pe care numai cei angrenați în lupta anti-sistem îl pot pricepe și experimenta. Însă dintre toate activitățile noastre, pe mine cel mai mult m-a impresionat mobilizarea pentru a avea grijă de candele.

Pentru că ele ne amintesc că prețul tolerării corupției este moartea.

Pentru că, aprinse, adunate atâtea laolaltă, sunt precum un spațiu transfigurat, un oraș al memoriei, acolo unde sufletele celor plecați nedrept și absurd dintre noi, se încălzesc, se adună, își vorbesc și ne zâmbesc nouă în ritmuri ascunse de rock.

Pentru că, neîngrijite și stinse, cu flori ofilite pe lângă ele și poze înmuiate de ploaie, vor face loc tarabelor cu cârnați, mici și bere.

Candelele noastre, abia pâlpâind în fața sclipiciului adus de beatitudinea goală a unor Sărbători de iarnă nenorocite veșnic pentru familiile îndoliate, reprezintă conștiința noastră încă trează, încă vie.

Da, o să vină 1 decembrie patriotard, iar spațiul sacru al implicării civice va lăsa locul chefurilor și promenadelor. Conștiința străzii își va anestezia, pentru o perioadă, neliniștea. Noi, însă, vom rămâne activi, întâlnindu-ne, împrietenindu-ne, planificând, ieșind în stradă, rezistând.

Suflete și candele, laolaltă.

Portavocea – un monument în Orașul Sufletelor și al Candelelor

Îngrijind candelele și, alături de ele, conștiința noastră.

Purtare de grijă a memoriei, pe o ploaie nemiloasă de noiembrie.

Strategii, într-una din ședințele de la Universitate.

Moderând una dintre ședințele de la Universitate, purtând vestimentația mea de luptă civică.

Ședința din 21.XI.2015 a Grupului Civic de Inițiativă Colectiv Timișoara, grup apărut în Stradă, în Piață, ca urmare a tragediei din Clubul Colectiv.