Home

zeii egiptului 1

De obicei nu scriu despre lungmetrajele care rulează la Mall, însă de această dată mă văd nevoit să fac o excepție. Zeii Egiptului este un film care se derulează pe două planuri, iar criticii s-au pornit să-l desființeze, luând în considerare doar partea goală a paharului.

Într-adevăr, asistăm la o poveste cât se poate de banală și conformă întru-totul clișeelor fantasy: un hoț (Bek) destoinic, tupeist și plin de îndemânare intră într-un joc periculos de succesiune al zeilor, din pricina iubitei sale (Zaya), care ajunge pe Tărâmul Morților. După o serie de răsturnări de situație și trădări previzibile, povestea se îndreaptă către un final cu nimic deosebit de tot ceea ce mai pot să ofere mitologiile reale sau inventate. Dacă aplicăm strict aceste criterii de apreciere, pelicula este bună de aruncat pe un raft, la categoria filmelor ce merită uitate cât mai repede.

Al doilea plan, însă, ține de elementele care compun aceast univers fantasy și de cum sunt ele exploatate în planul imaginii, iar aici Alex Proyas face poezie. Atunci când Horus se ridică împreună cu Bek la ceruri pentru a-l întâlni pe Ra, efectul este impresionant. Zeul Creator plutește într-o corabie celestă, pe ape interstelare, trăgând printr-un ingenios sistem de scripeți soarele peste… un disc plat reprezentând Pământul. Imaginea este superbă și trimite, evident, spre Dark City, filmul SF cult al anilor ’90, regizat de Proyas în 1998.

Ra duce o luptă solitară cu un vierme puturos al Haosului, Apophis, care apare într-o clasică reprezentare lovecraftiană. Când Zaya este ucisă de Urshu (ce plăcere să îl recunosc pe Rufus Sewell, interpretul personajului principal din Dark City), în templul părăsit al lui Horus răsare din negura pământului Anubis, pe post de antemergător al vieții de apoi, efectul fiind pe măsură.

Discul plat al universului este reluat atunci când Set (uzurpatorul tronului) întoarce harta circulară a lumii, pentru a privi înspre Tărâmul Morților (iarăși similitudine cu labirintul circular din Dark City). Memorabilă este și imaginea unei Judecăți de Apoi corupte, unde, din pricina lui Set, bogații au cale liberă spre paradis, iar săracii sunt aneantizați în chinuri. O serie de Judecători mumificați asistă la cântărirea sufletelor, pe o balanță situată înaintea Punții către Abis. Pe un taler stă o pană, pe celălalt un cufăr, un inel, o brățară, după caz.

Ar mai fi de povestit legat de imagini: despre trăsura lui Netfis (zeița protectoare a morților), despre aroganța lui Thot (zeul înțelepciunii) sau despre chipul înnisipat al Sfinxului. Pentru toate acestea recomand vizionarea filmului. Sunt sigur că Alex Proyas va primi demolarea criticilor (oricum e obișnuit cu subestimarea peliculelor sale, doar a pățit-o în cazul lui Dark City) cu o seninătate similară celei ce-l însoțea pe Ra, aparent înfrânt, într-o plutire nemărginită spre sursa Creației sale.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s