Qu’est-ce qu’on a fait au bon Dieu? a fost prezentat vara trecută publicului timișorean în cadrul Zilelor Filmului de Umor și am avut proasta inspirație să îl ratez, în favoarea altor două comedii reușite. De la unii prieteni am aflat că este un film foarte bun, așa că acum nu am mai ratat ocazia, deși cu greu am găsit un loc bun într-o sală aproape plină.
O familie tradițională franceză de catolici practicanți trece prin furcile caudine a trei nunți fără ceremonie religioasă. Dintre cele patru fete ale acestui cuplu credincios, niciuna nu pare a se conforma profilului de ginere dorit de părinți. Astfel, familia se întregește cu un evreu, un arab și un chinez. Singura speranță rămâne mezina, care, în sfârșit, pare să se dea pe brazdă urmând să-l prezinte părinților pe Charles, un bun și evlavios catolic.
Comicul de situații este savuros și de multe ori a trebuit să mă abțin a râde prea tare ca să nu deranjez pe cei din fața mea. Filmul nu menajează pe nimeni, de la politica de colonialism sălbatic dusă de francezi în Africa, până la expansiunea chinezilor, care amenință să cumpere tot. Adesea certurile iscate în jurul meselor de familie pornesc de la rivalitatea arabo-israeliană, cu dialoguri bine plasate, replici necruțătoare și lovituri sub centură.
Atunci când unul dintre socrii ajunge pe domeniul familiei, tensiune devine insuportabilă, amenințând până și căsniciile în sine. Situația este salvată cu haz de incorigibilul optimism franțuzesc (filmul, în regia lui Philippe de Chauveron, a fost produs în anul 2014). Cu toate acestea, nu am simțit dramatismul inerent fricțiunilor culturale. Mi-aș fi dorit personaje mai complexe, am avut o senzație de superficialitate mai ales către final, posibil și datorită faptului că punctul forte al filmului rezidă în umorul care se degajă la tot pasul din succesiunea inspirată a întâmplărilor.
Ciprian Baciu 