Am răsfoit Decameronul pe când eram copil, suficient de mare, însă, cât să fi învățat la școală despre Evul Mediu, Inchiziție, Renaștere. Câteva paragrafe mi-au rămas și acum în minte, alături de șocul faptului că se putea scrie în acea perioadă despre porcăriile pe care le făceau unii călugări. Vedeam la 12-13 ani preoția precum o vocație și nu înțelegeam cum pot unii să își dedice viața preocupărilor spirituale fără să aibă o chemare specială în acest sens.
Șapte fete și trei băieți se refugiază pentru două săptămâni la țară, părăsind Florența răvășită de Ciuma Neagră a secolului XIV. În fiecare zi (cu două zile pauză pentru cor, două pentru odihnă) se spun câte zece povești, totalizând o sută de narațiuni. Filmul Maraviglioso Boccaccio (producție Italia 2015, în regia lui Paolo și Vittorio Taviani) a reținut cinci dintre acestea.
Mi-a plăcut foarte mult atmosfera conacului de la țară și nu aveam cum să nu mă gândesc la Hanul Ancuței. Ce poate fi mai frumos decât oamenii care se adună lângă foc să spună povești? Nu despre asta e vorba și în prezent, cu taberele de literatură? De cele mai multe ori, prin puterea imaginației omul găsește resurse sufletești pentru a depăși orice vitregii. Maraviglioso Boccaccio ne oferă un escapism ca pretext de regenerare și, în mijlocul iubirilor tragice sau a farselor ludice, se degajă buna dispoziție, optimisul și încrederea.
Prima povestire este cu tâlc (despre datoria de soț versus cea de fiu), într-a doua niște prieteni fac o glumă cam nesărată unuia cam nătâng, a treia este despre un tată excesiv de posesiv cu unica lui fiică, a patra ne duce în lumea orgiilor clericale, iar cea de-a cincea închide simetric ițele narative prin portretizarea unei iubiri tragice dintre un cavaler care pierde aproape toate lucrurile materiale și cea pe care o iubește fără speranță și care îi răspunde sentimental abia după ce își pierde copilul și rămâne văduvă.
Dincolo de o poftă teribilă de a mă afunda în universul Decameronului, de a studia mai multe despre Renaștere, despre istoria medievală a Italiei și despre faimoasele sale cetăți-stat, Maraviglioso Boccaccio întredeschide o poartă adesea uitată către acea lume stranie a dragostei cavalerești, romantică, nebună, sacrificială, fir epic care leagă armonios întreaga construcție a filmului.
Ciprian Baciu 