Nous trois ou rien, producție Franța 2015, în regia lui Kheiron, a rulat în deschiderea Zilelor Filmului de Umor de la Timișoara, pe 24 iunie 2016. Urmărim destinul unei familii de refugiați iranieni nevoită a se pune la adăpost de epurările revoluției islamice. Personajul principal este reprezentat de un avocat născut într-o familie numeroasă, care devine deținut politic din pricina răspândirii de literatură comunistă, împotriva Șahului. După instaurarea teocrației, deși se căsătorește și are un băiețel, persecuțiile nu întârzie să apară, așa că proaspăta familie este nevoită să fugă peste munți, întâi în Turcia și de acolo în Franța.
Majoritatea situațiilor sunt abordate cu detașarea, optimismul și umorul specific comediilor dramatice franțuzești. Astfel, avocatul execută cei mai mulți ani de carceră din pricina refuzului de a consuma prăjiturile oferite de Șah, iar în perioada în care împarte celula cu un tovarăș de suferință și ideologie, nu contenesc certurile pentru cine este îndreptățit să se lăfăie în cea mai bună dintre cele două jegoase saltele de pat. Cu toate acestea, filmul nu a reușit, din punctul meu de vedere, să se focalizeze în mod credibil asupra vieților mutilate de fundamentalismul islamic și nu a putut surprinde la modul sensibil și profund dimensiunea provocărilor cauzate de relocarea într-o țară străină. Reinventarea avocatului comunist cu ani grei de temniță într-un funcționăraș inofensiv cu servietă, care se chinuie să anime un centru de asistență socială pălește pe lângă agresivitatea disimulată și abia reținută a unui luptător de gherilă silit să devină administrator de bloc, cum este cazul în Dheepan.
Cred, totuși, că astfel de subiecte ar fi mai bine tratate cu mijloace diferite de cele umoristice, pentru că sunt mult prea savuroase acele comedii dramatice franțuzești care nu se aventurează în zone riscante din punct de vedere politic și nu depășesc sfera optimă și confortabilă a intrigilor amoroase(ex: Tonnerre, Des gens qui s’embrassent). Altfel, o dramă a refugiaților de război abordată necorespunzător e în pericol să se transforme într-un inconsistent film de propagandă pro-imigrație, chiar și cu componenta autobiografică la pachet.
Ciprian Baciu 