Home

cure-for-wellness-4

Am regăsit în intriga filmului A Cure for Wellness, în regia lui Gore Verbinski, tema propusă de Radu Jude în Inimi cicatrizate: un tânăr este internat într-un spital/sanatoriu din care, oricât de mult ar încerca, nu mai poate să plece, situația fizică/psihică înrăutățindu-se de la o zi la alta.

De data aceasta avem de-a face cu un corporatist sadea dintr-un megalopolis american, trimis cu o misiune specială la o clinică din Alpii elvețieni pentru recuperarea CEO-ului companiei, care a uitat de sfânta misiune de maximizare a profitului lăsându-se în totalitate răpit de mrejele geriatrice ale băilor termale asortate cu puritatea aerului montan.

Personajul nostru este impresionat de frumusețea peisajelor, a complexului balnear, construit în jurul unui vechi castel, cu o minunată curte interioară unde bătrânei inofensivi (cerberii multinaționali de odinioară) joacă cricket, iar foste scorpii executive se delectează cu gimnastică orientală și cuvinte încrucișate. Treaba merge ca unsă, dăm repede peste marele șef, care n-are însă chef de fuziuni, acțiuni, oscilații pe bursă și alte bazaconii ale lumii moderne. Un straniu accident îl reține și pe juniorul corporatist pentru tratament, doar câteva zile. Cum era de așteptat, situația se împute, apa conține tot felul de impurități, asistentele par că-i otrăvesc până și mâncarea, toți consumă cu regularitate niște picături-vitamine dubioase. Apar de nicăieri cerbi răniți, anghile telepate, o fată cu retard, zombie în formol.

90% din film te întrebi dacă elementele supranaturale sunt reale sau închipuite de imaginația bolnavă a corporatistului, care este poate mult prea afectat de importanța misiunii sale și nu mai rezistă la stress, are oricum traume severe din copilărie, trezite și zgândărite de amabilul director al clinicii, care îl supune la câteva procedee acvatice cu anghile la pachet și dinți scoși fără anestezie. Suicidul tatălui, copleșit de responsabilitățile unui job în domeniul intermedierii investițiilor financiare, pare că declanșează celui venit pentru recuperarea CEO-ului o cădere nervoasă imposibil de vindecat.

Finalul… ei bine, finalul a devenit foarte riscant în contextul unei pendulări prelungite între real și imaginar. Mi-am zis în gând: “băieți, dacă îmi oferiți niște porcării chicioase drept rezolvare la atâtea inconsistențe, vă spurc cu totul!”.

Și spurcați au fost: în ultimele 15 minute ale filmului, parcă spiritul lui Lovecraft însuși s-ar fi aflat în sală, supraviețuind prin cine știe ce experimente și borcane vechi de formol. Am văzut un thriller horror cu elemente de steampunk atât de bine administrate, încât sunt convins că marelui pionier al ororilor fantastice i-ar fi plăcut întru totul. Atmosfera gotică a sanatoriului, peisajul montan, peșterile de sub curtea castelului-spital s-au închegat atât de bine spre final, încât o să mai merg odată să văd filmul numai pentru frumusețea sepulcrală a imaginilor.

Când am ieșit de la Cinema, bine după miezul nopții, am nimerit într-o ceață stearpă de februarie. Am luat-o drept un cadou al marelui Lovecraft, care a descoperit odinioară în procesiuni oculte și în monștri tanatici închipuiți terapia perfectă în calea oricărei angoase, existențială sau nu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s