Când s-au prăbușit Turnurile Gemene eram student, aflasem de la radio știrea, la finalul unei zile obositoare, nu-mi venea să-mi cred urechilor, așa cum a trebuit să mă frec de câteva ori la ochi văzându-l pe Trump cum se bălăngăne cu o sabie în mână alături de conaționalii celor ce s-au detonat pe 11 septembrie 2001.
Decizia de a scoate Statele Unite din Acordul climatic de la Paris semnifică pentru mine purulența unei societăți lacome, iresponsabile și muribunde (corespondentul biologic la zi al dezastrului prin care trece societatea americană e reprezentat poate cel mai bine de Marea Barieră de Corali, un ecosistem superb care se degradează cu viteză alarmantă din pricina creșterii temperaturii oceanelor). Mă încearcă o uriașă dezamăgire când scriu cele de mai sus, ca adolescent crescut într-un cult față de Statele Unite ale Americii, ca student care a învățat la Științe Economice cât este de sacrosanct profitul, și cum se reglează piețele de la sine, și cum liberalismul nereglementat va aduce lapte și miere tuturor, ca profesionist care a crezut în onestitatea instituțiilor financiare și a pariat cu o bună parte din carieră pe astfel de povești de adormit copii.
Pentru că argumentația nesimțită a Casei Albe nu poate fi decât, cu indulgență, trecută la categoria basme științifico-fantastice. Să spui tu că părăsești Acordul de la Paris pentru că Statele Unite sunt dezavantajate în raport cu alte state este o imensă mârlănie și un pumn în gură îndesat celor mai mici, pentru că, nu-i așa, ne permitem să-i tragem o palmă pe spinare prim-ministrului muntenegrean, fără a-i arunca apoi o privire, doar i-am bombardat țara prin anii ’90.
Dacă ar fi avut o minimă curiozitate să parcurgă enciclica primită de la Papa Francisc, Joker-ul portocaliu ar fi resimțit cel puțin o jenă înainte motivațiilor penibile adiacente părăsirii înțelegerii de la Paris. Ar fi învățat, poate, puțină istorie, ar fi realizat că mare parte a dezvoltării accelerate a națiunilor occidentale după revoluția tehnologică industrială s-a făcut cu un cost de mediu plătit la nivel global de toate națiunile pământului (mercurul degajat de minele de cărbune, care se va regăsi în geologia Terrei la milioane de ani după ce ne-om fi dus ca specie e doar un argument dintre multe altele), ar fi conștientizat, poate, că, din acest punct de vedere, națiunile puternic industrializate au o datorie, cel puțin morală, față de cele cărora, în mare parte, le-au căpușat, metodic, resursele.
În cele din urmă, economia are, ca orice știință, o doză de ironie, atunci când este aplicată în pofida realității. E greu să predici echilibrul, austeritatea sau cumpătarea într-o țară în care abia acum se demolează monumentele care glorifică sclavia, unde indigenii au fost dezintegrați și rezervațiile străpunse de conducte cu petrol, într-o țară care venerează consumul și risipa, într-o țară care-și topește straturile geologice și își otrăvește acviferele cu cocktailuri chimice cancerigene în căutare de gaze de șist. Creșterea bazată pe datorie și consum, cu un sistem energetic nereformat, tributar unor combustibili fosili tot mai greu de procurat va atrage cu sine lipsa de competitivitate economică.
În edificiul meu de încredere și admirație față de S.U.A. au apărut cele dintâi fisuri odată cu ștergerea datoriilor instituțiilor bancare ce-au generat criza din 2008. Acesta s-a prăbușit definitiv odată cu evenimentele de la Pungești, când un sat a fost ținut captiv de către Chevron în căutare de gaze de șist. De-atunci am început să mă documentez cu privire la extragerea gazelor naturale prin fracturare hidraulică și m-am îngrozit când am realizat că o democrație precum cea americană e în stare să încurajeze asemenea crime de mediu.
Cu sau fără amestecul rușilor în alegerile prezidențiale, americanii se află în plin faliment moral. Freza portocalie își va continua șaradele și bălăngănitul iresponsabil, Joker-ul va jongla cu săbii și rachete, însă distracția trebuie decontată mai devreme sau mai târziu, iar nota de plată se va traduce pentru S.U.A. în lipsă de competitivitate economică (nu degeaba a invitat Macron în Franța specialiștii americani în energie și tehnologii regenerabile). În cele din urmă, falimentul moral îl va atrage și pe cel economic. Abia atunci Trump se va simți în elementul său, de salvator închipuit al națiunii, doar s-a declarat falit numai de vreo șase ori.
Imaginea prezintă o colonie de corali pe moarte, sursa: NY Times.
Ciprian Baciu 