După nesfârșita plictiseală pe care am tras-o la Batman vs Superman, ținând cont de toate încercările ratate de resuscitare a Omului de Oțel, mă resemnasem cu privire la DC Comics, în ton până la urmă cu ceea ce părea să fi fost și renunțarea lor la idee și patent, depunându-l frumos și melancolic pe bietul Superman în coșciug. Reținusem pe-atunci o singură zvâcnire, o binevenită rupere de ritm într-un ocean de platitudini și anume apariția eroinei Wonder Woman.
M-am dus, așadar, plin de speranță să urmăresc filmul cu același nume, pregătindu-mă pentru istorii nemaivăzute ale unui personaj feminin atrăgător și plin de mister. Ei bine, așteptările mi-au fost în mare măsură depășite, am plecat de-a dreptul încântat și iată ce mi-a plăcut:
POVESTEA: Diana crește pe o insulă izolată în spațiu și timp de către Zeus, ca o ultimă încercare a tatălui de a-l învinge pe Ares, copil rebel și zeu al războiului, ce corupe rasa umană. Zeus îi plăsmuiește reginei amazoanelor o făptură din lut peste care suflă viață: iată nașterea Dianei din Temyscira, crescută în izolare și dure antrenamente. Lucrurile se complică atunci când un avion misterios sparge bula de protecție a insulei, iar pilotul este salvat de către prințesa amazoană.
ELEMENTELE DE URBAN FANTASY: nimic nu aprinde imaginația mai tare precum locurile secrete în care le este dat numai inițiaților să ajungă. Amintim aici faimoasa platformă 9 ¾ din universul Harry Potter, dulapul Narniei sau insula administrată de Miss Peregrine. Insula Temyscira arată superb în splendida sa izolare, cu stânci de o frumusețe răpitoare, cascade, temple grecești, poieni nenumărate, păduri neumblate și amazoane, ce să ne mai ascundem după deget, amazoane una și una. Prima confruntare a filmului, între acestea și soldații germani aflați în urmărirea unui spion fugar (pilotul salvat de Diana) te ia pe nepregătite și este impecabil administrată din punct de vedere vizual.
NAIVITATEA ȘI INADAPTABILITATEA DIANEI: prințesa părășește insula alături de Steve Trevor (căpitanul spion) bazându-se pe asigurările acestuia că o va conduce la Ares pentru a-l spinteca cu sabia-omorâtoare-de-zei, punând astfel capăt războiului. Alegerea unei ținute mai sobre pentru o amazoană răsărită în Londra începutului de secol XX este savuroasă, precum și nelămuririle acesteia legate de o sumedenie de amănunte, de la mersul de mână pe stradă, până la ascunderea armelor. Când le iau urma spionii germani, este recreată faimoasa scenă a glonțului din seria veche Superman, Diana fiind de această dată protectoarea, iar Steve Trevor un fel de Lois Lane în variantă masculină. Când acesta îi așează o pereche de ochelari pentru o așa-zisă deghizare, trimiterea la Clark Kent este evidentă și trebuie să mărturisesc că, de la legendarea interpretare a lui Christopher Reeve n-am mai văzut pe cineva să-și intre atât de bine în rol.
VEROSIMILITATEA PERSONAJELOR SECUNDARE: lăsându-l deoparte pe Steve, interpretat de Chris Pine (se putea alt rol pentru Căpitanul Kirk, au introdus și o scenă cu motoretă, să fi fost condiție în contract?), a cărui chimie cu Diana conferă întregii povești doza binevenită de romantism, întâlnim câteva personaje foarte bine conturate, dintre care cel mai mult mi-a plăcut spionul turcit ce se lansează cu Diana într-o sumedenie de conversații cu tentă erotică, flirtând amuzant în diferite dialecte (amazoanele, se pare, cunoșteau aproape toate limbile pământului), nelipsind replici în franceză, spaniolă sau (!) greacă veche. Țintașul scoțian sau traficantul amerindian nu fac excepție în ceea ce privește acest tablou dens, variat, credibil și nu mai puțin amuzant al protagoniștilor.
SUPRAPUNEREA PERSPECTIVEI ISTORICE CU CEA SUPRANATURALĂ: lupta dintre Diana și Ares se derulează în paralel cu confruntarea dintre britanici și nemți, personificată prin bătăliile la care iau parte Steve și generalul Ludendorff. Se încearcă astfel o înțelegere a nebuniei ce a cuprins familia europeană acum o sută de ani, oferindu-se și perspectiva unor cauze spirituale. Mi-a plăcut foarte mult inserția elementelor steampunk, de la armele secrete dezvoltate de chimiștii germani, până la bombardierele avansate de pe care urmau să fie lansate. Scenele de război nu fac risipă de amănunte, puștile, gloanțele, căștile, tranșeele, măștile de gaze, satele europene în ruină făcând trimitere la o realitate pe care acum o regăsim doar la ani lumină distanță, prin Siria sau alte țări necăjite din Orientul Mijlociu.
MESAJUL PACIFIST: zeul războiului se dovedește perfid, insidios, înșelător, iar Diana îi cade în capcană, cu naivitatea și optimismul ei neafectat de coruperea rasei umane. Eternele clișee cu salvarea lumii, nelipsite și parte a intrigii oricărui film cu supereroi, sunt de această dată mult mai bine administrate, filmul face trimiteri nenumărate la Superman/Clark Kent prin naturalețea Dianei, nu le pot înșira aici că dau spoiler (totuși nu mă pot abține să nu menționez tancul zburător), iar finalul amintește de aceeași aplecare a seriei vechi Superman către problemele actuale ce frământă omenirea.
În concluzie, Wonder Woman este un film cu mesaj profund, însă deopotrivă amuzant, cu o istorie savuroasă a personajului principal, mult romantism, impecabil vizual, îmbinând inspirat elementele istorice cu cele steampunk sau urban fantasy. O să merg să-l mai văd o dată, de dragul insulei Temyscira, al replicilor cu parfum și amor franțuzesc, al ținutelor gotice, al avioanelor de luptă și, nu în ultimul rând, mă văd nevoit să recunosc, al amazoanelor.
Imaginea înfățișează un personaj feminin (Aketia) din jocul Sparta: War of Empires.
Ciprian Baciu 