Home

Ultimele două filme ale proiecțiilor înscrise în competiția de la Cannes de anul acesta, aduse și la Timișoara, au abordat particularitățile spațiul ex-sovietic.

Penultimul film proiectat a fost un scurt-metraj regizat de Valeriu Andreiuț (cunoscut după rolul memorabil al preotului-călugăr din drama După dealuri), surprinzând atmosfera unei cancelarii din Republica Moldova, în preajma Crăciunului. Școala primește cadou din Franța un cec de aproximativ 1.300 de Eur, donații ale copiilor de acolo, iar profesorii nu știu pe ce să împartă banii.

Replicile sunt demențiale, ne-am spart de râs: profesoara de geografie își dorește un glob nou, că pe cel în funcțiune au scris copiii măscări și, oricum, fiind făcut în China, Republica Moldova nici măcar nu e trecută pe hartă, directorul vrea rechizite și repararea geamurilor, iar profesorul de sport ar închiria un buldozer pentru nivelarea terenului, pentru că întotdeauna câștigă echipa cu poarta în deal, iar mingea, ei bine, cu mingea de baschet se joacă și fotbal, și handbal.

Peisajul pitoresc este tulburat de profesoara de rusă, cu procedurismul ei de modă veche, și de preot, care insistă asupra serbării Crăciunului pe stil vechi, conform canoanelor oficiale. La care vine replica filmului, și a serii, din partea profesorului de sport, care rostește, imperial, de la fereastră, citez din memorie: oficial, noi nu ne-am hotărât nici măcar ce limbă vorbim, română sau moldovenească.

Amintesc și surpriza revederii Vioricăi Vodă, în rolul unei mame autoritare, suferind de rușine pentru trăznăile copilului. N-am mai văzut-o în niciun alt film, după rolul muzei poetice și erotice din Filantropica.

Lungmetrajul lituanian a fost, din punctul meu de vedere, complementar cu scenariul propus de Valeriu Andriuță, amândouă filmele reliefând profunda nefuncționalitate a instituțiilor unor state răvășite în trecut de molima stalinistă.

În A Gentle Creature avem de-a face cu o soție devotată, care nu mai primește nicio știre despre soțul aflat la închisoare. Disperată, merge să-l caute, străbătând Siberia. Rar mi-a fost dat să văd o densitate mai mare de personaje credibile, pitorești, profunde, amuzante și tragice deopotrivă. Scena autobuzului mi-a rămas întipărită în memorie, pentru aplecarea obsesivă către detalii, fiecare chip spune câte-o poveste, personaje care apar pentru câteva zeci de secunde în film au în spate o întreagă istorie a suferinței. Autobuzul, trenul, sala de așteptare din gară, taximetristul (volubil, ca la noi, nesolicitat, băgăcios, curios), înnoptatul în orașul închisorii, tot atâtea decoruri și pretexte pentru acumulări de portrete și istorii ale poverilor și ale resemnării.

Filmul, deși are un ritm foarte bun în primele 90 de minute, păcătuiește, totuși, printr-o lungime artificială și un final greu digerabil, pretext fățiș pentru răfuieli antiputiniste (nu era nevoie de așa tușe groase, ne prinsesem și singuri). Rămâne, totuși, imaginea de final a cetățeanului îndubat cu covorul roșu (nu dau spoiler, mă abțin, mă opresc).

Finalul serii s-a lăsat cu întrebări și răspunsuri, poze, autografe și o salutară amabilitate și disponibilitate din partea domnului Valeriu Andreiuț:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s