Home

1. The Adjustment Bureau, Netflix, regizor George Nolfi, 2011

Încă un film SF după o povestire a lui Philip K. Dick, am pierdut numărul ecranizărilor inspirate de scriitorul meu psihedelic preferat. Povestirea cu pricina poartă un titlu asemănător (The Adjustment Team) și se învârte în jurul marilor teme ale universului PKD: război psihologic, control corporatist, rezistență antisistem, degradare morală, deconstrucția realității, paradoxuri temporale.

Unui tânăr politician de succes (Matt Damon) îi este hărăzit să câștige următoarele patru runde electorale, pe parcursul mai multor cicluri, la finalul cărora va fi fost înscăunat în poziția de președinte SUA. Ca toate acestea să se întâmple, o echipă de agenți speciali temporali fac toate eforturile pentru a-l ține deoparte de o frumoasă balerină (Emily Blunt). Deși chimia dintre ei este una specială, pare-se că o relație de lungă durată le-ar face rău în ceea ce privește cariera.

Ideea celor care ajustează timpul și spațiul nu este una nouă și-a mai fost exploatată pe ecran, mai ales de Alexis Proyas în Dark City (1998). Ce mi-a plăcut în The Adjustment Bureau e modul în care se întrepătrunde povestea de iubire cu dilemele morale pe care le au agenții (problema, nerezolvată, se complică și escaladează, în pura manieră corporatistă, la foruri tot mai înalte de decizie). Rezolvarea de final este interesantă și, trebuie să recunosc, atipică pentru stilul în care își decantează Philip K. Dick obsesiile și angoasele.

2. The Mule, CinemaCity, regizor Clint Eastwood, 2018

Nu-s vreun fan de western-uri de mult apuse, însă m-a prins trailerul: dincolo de temă (un bătrân horticultor se-apucă de curierat pentru cartelul drogurilor, să-și însenineze zilele de pensie), m-a surprins expresivitatea lui Clint Eastwood.

Actor principal și regizor, nenea face de toate în film și, după cum umblă zvonurile, la cei aproape 90 de anișori ai săi, Matusalem mai are niște pelicule pe țeavă. The Mule a fost pentru mine o surpriză mai mult decât plăcută, iată de ce:

– personajul principal este foarte bine construit. Curierul nostru a investit timp și energie toată viața într-o afacere cu crini (pentru care, an de an, primește medalia de aur în cadrul asociației de profil). Era internetului îl scoate din afacere, însă trebuie să lase și el ceva la nepoți, nu?

– relația aparent bonomă cu mafioții locali. Moșulică transportă tot ce i se cere, fără să-și bage nasul în treburi care nu-l privesc, însă are ritmul său imprevizibil, oprește când are chef, se abate de la traseu, se odihnește în mijlocul traficului. Nimeni și nimic nu-l poate scoate din ritmul său interior. Și, de fiecare dată, își duce misiunea la bun sfârșit, fără să atragă, în vreun fel atenția. Când, însă, devine, datorită ratei incredibile de succes, curierul principal al cartelului, nu ezită să-i spună șefului cel mare, direct și în față, tot ceea ce are de spus.

– fredonatul melodiilor vechi la volan, pe drumurile patriei. Savuros, trebuie să caut soundtrack-ul filmului, sunt acolo câteva piese delicioase, iar Clint Eastwood le cântă cu o poftă de viață și de film de invidiat. Îți dai seama în fiecare moment că omul adoră ceea ce face, că s-a născut pentru asta și că așa va pleca în cosmos. Fără să vreau, gândul mi-a zburat la trilurile lui Kevin Spacey în American Beauty (da, nu e la modă să aducem vorba despre dumnealui, însă scena e prea tare să nu fie amintită).

Ah, să nu uit, apare și Bradley Cooper, în rolul polițaiului care-ar trebui să-l prindă pe moșulică. Ca apa sfințită, nici nu face bine, dar nici nu dăunează imaginii. Iar o pereche de ochișori albaștri cum are acela nu strică niciodată, în niciun context.

3. The Remains of the Day, Netflix, regizor James Ivory, 1993

Uitasem de ce Anthony Hopkins e actorul meu preferat din garda veche, iar filmul ăsta a reușit să-mi aducă aminte. În rolul unui majordom impasibil, egal cu sine precum un ceasornic de perete, personajul principal pune datoria în fața sentimentelor de dragoste, fără a avea încredințarea, la sfârșitul vieții, că slujirea cu abnegație totală ar fi meritat efortul.

Dincolo de jocul actoricesc impecabil, suprapus tematicii de război (majordomul este în serviciul Lordului Darlington, un om politic influent, cu pasiuni filo-naziste), filmul m-a suprins în mod plăcut și pentru că am mai întâlnit alți actori pe care-i simpatizez. Să vedem:

– Christopher Reeve. Da, Superman, cu doi ani înaintea nefericitului accident de călărie, care l-a țintuit la pat pentru tot restul vieții. Deși nu are un rol prea important în film (este cel care va cumpăra conacul Lordului Darlington, iar majordomul va intra ulterior în serviciul acestuia), scenele în care apare alături de Anthony Hopkins sunt suficiente pentru a satisface orice cinefil.

– Lena Headey. Cersei, yep. Rol nesemnificativ, ceva menajeră care fuge cu șoferul, însă a fost o supriză plăcută s-o recunosc. Cersei brunetă, pe la douăzeci de primăveri abia împlinite.

– Peter Vaughan. Aemon Targaryen, că tot dădurăm peste Game of Thrones. Aici, în rolul tatălui majordomului (Mr. Stevens).

Mai sunt actori mari prin film, dar ce sens ar avea să-i înșirăm pe toți? Filmul, categoric, merită văzut.

Sursa pozelor: Goagăl. Pare-se că printscreen-urile nu au apăsări legat de drepturi de autor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s