Home

1) Repartiție, Mircea Liviu Goga, Fictiuni.ro

Într-o junglă modificată genetic, nouă copii se deplasează spre nicăieri, în șir indian. Autorul ne propune în această povestire o distopie cu nuanțe puternice de darwinism social, însă, deși obiectivul este unul ambițios, parțial reușit, textul are câteva probleme de construcție a verosimilității, pe care le voi analiza mai jos:

– selecția naturală. Aflăm că sunt mai multe grupuri, care luptă să atingă niște borne. Confruntări propriu-zise între aceste grupări nu se petrec, deși suntem avertizați la tot pasul că astfel de incidente armate se vor întâmpla;

– conștiința colectivă. Lipsește cu desăvârșire. Dacă propui o societate bazată pe selecție naturală, este ilogic să iei în calcul strict criteriile performanței individuale, în detrimentul indivizilor cu abilități de coordonare. Niciunde în text membrii grupului nu manifestă o minimă preocupare către organizare.

– lipsa de empatie în fața morții. Rând pe rând, copiii (cu vârste între 9 și 16 ani) decedează în cele mai sinistre moduri, devorați de lipitori, mâncați de viermi-replicanți, ciupiți de țânțari cancerigeni, trăzniți din senin (fără prea multe explicații). Ceilalți asistă impasibili, de parcă n-ar fi ei următorii, de parcă nu-i așteaptă aceeași soartă. Mai mult, unii privesc admirativ sau râd mânzește. Eu unul, să mă trezesc alături de alți oameni într-o junglă, n-aș prea rânji la spectacolul sucombării celor de lângă mine. Și nici de priviri admirative la adresa lighioanelor letale nu mi-ar arde… Mă rog, sunt opțiunile autorului, însă credibilitatea demersului narativ scade semnificativ.

– dinamica ilogică a grupului. Dintre acești nouă copilandri, răsar doi așa-zis lideri, Chris și Vlad. Dincolo de faptul că nu respectă regulile minimale de supraviețuire (cei mai experimentați/puternici deschid și închid șirul), la un moment dat se bat între ei din motive secundare. Chris rămâne pe post de mascul-alfa, trage în stânga și-n dreapta, amenință, execută, râde la necazul celorlalți, care, inexplicabil, îl acceptă drept lider (să știi că unul ca ăsta te conduce la moarte sigură, te-ai răzvrăti la un moment dat, că, oricum, nu mai ai nimic de pierdut). Apoi, fără vreo explicație sau avertisment, Chris devine grijuliu și povățuitor: — De-acum, atenție în toate părțile – îi preveni Chris. O inconsistență a personajului principal cam greu de digerat…

– pulsiuni erotice induse artificial. Același Chris constată despre o viitoare victimă că este o blondă seducătoare. Fata are 14 ani, criminalul din text vreo 16. Aflăm, înaintea execuției, și că ar fi fost o idilă între ei. De ce, de unde până unde și cu ce scop, nu ni se spune. Mie unuia, să fiu în junglă, cu moartea atacând implacabil din toate părțile, nu prea mi-ar mai sta gândul la împreunări, adolescentine sau nu.

Miza textului este, în cele din urmă, salvată de finalul reușit, în care aflăm, Deus ex machina, despre noima experimentului social. Autorul introduce, inspirat, și un soi de pedeapsă divină pentru cei care credeau că pot dribla selecția naturală. Din păcate, inconsistențele enunțate anterior scad, în opinia mea, din valoarea povestirii.

2) Hold-up, Nicu Gecse, Fictiuni.ro

În această pastilă SF, doi bandiți sunt trași pe sfoară de niște extratereștri, la finalul unui jaf executat ca-n filme, teleghidat, fără să-mi stârnească vreo emoție aparte. Deși decorul este bine creionat (un hangar plin cu fuzelaje electrice și motoare vechi, hodorogite, acoperite cu prelate roase de molii), dialogurile se înșiră plat, liniar.

De asemenea, aș fi dorit și câteva detalii, minimale în concordanță cu scurtimea textului, despre vizitatorii interstelari. Nu neapărat ceva similar structurilor citoplasmatice cu care opera Philip K. Dick atunci când utiliza entități metamorfe, însă câteva indicii care să dea un pic de culoare narațiunii n-ar fi stricat.

3) Încăpățânarea timpului, Sergiu Someșan, Fictiuni.ro

Un neofit proaspăt acceptat la Institutul de Cercetare a Timpului se lansează într-o expediție ilicită, prin care dorește cucerirea iubirii neîmpărtășite din adolescență. Textul surprinde prin câteva idei interesante, din care amintim:

– structura de învățământ superior dedicată experimentării călătoriilor în timp;

timpul flotant, lăsat la dispoziția călătorilor temporali, ca un fel de răsplată la finalul misiunilor executate corect;

– vidanjele temporale, corolar al studiilor științifice.

Cu toate acestea, povestirea dă dovadă de câteva inconsistențe, din care exemplificăm:

– dinamica tranzacțională a poveștii de iubire: adolescenta ce se dorește salvată nu are ochi pentru studentul călător decât în măsura în care acesta dă dovada unei utilități imediate – n-ar fi dăunat personajului principal feminin să arate mai multă subtilitate (măcar manipulativă), care ar fi crescut profunzimea personajelor în relaționare;

– schema implacabilă prin care timpul operează propriile reacții la încercările de ajustare: la un moment dat, o motocicletă se mânuiește de una singură către locul unui fatidic accident, element neverosimil câtă vreme nu sunt prezentate și mecanismele de inerție temporală;

– lipsa fundamentării premiselor supranaturale: după prima încercare de ajustare (prin care el, îndrăgostitul fără leac încearcă s-o prevină pe ea, sursa admirației sale necondiționate, să evite un episod negativ), efectele nu sunt urmărite până la capăt. Dacă cei doi se întâlnesc în adolescență sub auspicii diferite, ea ar fi trebuit să rețină acest lucru și la vârstă adultă, nu să se comporte precum o păpușă uitucă și profitoare.

– timpul văzut ca o ființă vie. Încerc să mă gândesc în cel fel s-ar fi derulat textul în cazul în care timpul ni s-ar fi prezentat ca o ființă ne-vie. Hm, greu de imaginat…

 

4) Moartea lui Jenel, Pompilian Tofilescu, Fictiuni.ro

Textul se învârte în jurul unui ziarist de investigație și a doi cerșetori care ocupă, cu rândul, un vad comercial asigurat de către un anume interlop Lanternă.

Mi-a plăcut intriga povestirii, care dă de înțeles că unul dintre oamenii străzii este de fapt un soi de astronaut undercover. De asemenea, am găsit interesante numele personajelor (Jenel, Mache, Lanternă), precum și modul în care sunt portretizate, fie prin trăsături fizice, fie datorită acțiunilor pe care le întreprind. Exemplificăm: Jenel ocupase cimentul crăpat al trotuarului din fața filialei Băncii Naționale în urmă cu câțiva ani, cu ranița și pătura de tip militar – ponosite, destrămate pe alocuri de vreme și îmbâcsite de praf – și cu o găletușă de 900 de grame de smântână, goală, cu care măsura generozitatea trecătorilor.

Cu toate acestea, pe măsură ce ne apropiem de finalul povestirii nu descoperim mare lucru, în afară de niște truisme despre valoarea vieții cerșetorilor. Și o neglijență omniprezentă în ceea ce privește diacriticele sau erorile de redactare.

5) Noapte cu vampir și steag, Mircea Liviu Goga, Fictiuni.ro

Un anume domn Ionescu își face autocritica în timpul ședinței solemne de primire în cadrul Partidului Comunist Român, deconspirându-se drept … vampir. Neverosimilul situației este recuperat, însă, de către amuzantele reacții ale personajelor (unele cu nume savuroase: tanti Finlanda, Clemantina, Mița, madam Iordan, coana Stavrache). Doamnele se oferă, cu rândul, a se lăsa supte în timpul vizitelor la domiciliu, colegii bărbați sunt înțelegători și dispuși a sacrifica vite, rațe sau cârnați pentru a stăvili foamea proaspătului coleg și tovarăș de ideologii.

Deși frazele sunt lungi, intriga introdusă destul de forțat, iar ritmul trenează pe alocuri, finalul oferă un comic de situație de zile mari. Un text reușit, cu o valoare augmentată și de subtilele nuanțe satirice la adresa socialismului multilateral subnutrit. Tot ce pot spune e că am râs pe… săturate și am un singur regret, că n-am putut răzbate de prea vigilentul control anti-boți când am vrut să transmit felicitările mele autorului printr-un comentariu în site-ul revistei. După vreo 5 minute în care am tot marcat pătrățele cu autobuze, semafoare și treceri de pietoni, m-am lăsat păgubaș. Îmi ajunge jungla urbană timișoreană, din acest punct de vedere (prietenii știu de ce).

6) Bornă temporală, Cristian Buțura, Fictiuni.ro

Un călător în timp dorește să-l împiedice pe Gavrilo Princip să comită celebrul asasinat prin care se declanșează Primul Război Mondial. Textul este scris corect, însă nu aduce nimic nou. A redescoperi America (sau, mă rog, Sarajevo-ul anului 1914, în cazul de față) nu mai este la fel de palpitant a doua, a treia sau a zecea oară. Pentru a evita o astfel de capcană, povestirea (prea scurtă pentru obiectivele pe care și le propune) ar fi trebuit extinsă cu mai multe elemente aparținând decorului, cu mai multe inserții istorice sau de atmosferă antebelică, precum și cu minime detalii în ceea ce privește personajul principal (portret, relații de familie, traiectorie profesională etc.)

7) Impas, Elena Olteanu, Fictiuni.ro

Un navigator temporal profesionist, aparținând Consorțiului Quantum (inspirată denumire) primește o misivă din viitor, în chiar exercițiul funcțiunii. Textul e bine închegat, însă ghilotinat când ți-e lumea mai dragă. Personajul nostru află că va fi asasinat (precum Alexandru cel Mare – sper să fi fost o șopârlă din specia paradoxurilor temporale, nu o neglijență a autoarei), însă nu știm ce se va întâmpla mai departe, de ce și de unde a venit scrisoarea, dacă avea dușmani personali, dacă a deranjat pe cineva în timpul misiunilor temporale. Textul e lăsat în suspensie precum teoriile lui Stephen Hawking, amintit și el episodic (cu ce scop, nu putem nici măcar presupune, pentru că indiciile lipsesc cu desăvârșire).

8) Filă de jurnal, Adnana Petrean, Fictiuni.ro

O adolescentă călătorește într-un viitor destul de îndepărtat, nimerind într-o societate robotică. Pentru o povestire de debut, textul este unul promițător. Sigur, autoarea va trebui să găsească teme originale, să câștige control asupra tehnicii, să taie burți inutile de text, repetiții etc.

Deznodământul inspirat, prin care călătorul temporal fortuit regăsește parcursul spre casă, denotă faptul că autoarea are instincte bune în ceea ce privește administrarea tensiunii narative aparținând finalurilor.

9) Taina conacului Pralea, Florin Purluca, Fictiuni.ro

Cu un excelent paragraf introductiv, povestirea ne introduce în atmosfera copilandrilor înnebuniți de colecții. Petru își donează aparent dezinteresat părți din colecția de timbre celor care sunt în stare să-i aducă animale împăiate dintr-un conac părăsit, aparținând unui boier sângeros. Cel care se prindă în horă este Chivu Dăscălescu, impresionat de timbrele cu fluturi puse la bătaie de neîndurătorul său companion. Astfel, băiatul se aventurează pe teritoriul interzis al unui conac părăsit.

Atmosfera este una misterioasă și lugubră, prin faptul că, după moartea misteriosului boier, sunt găsite în incinta casei bântuite mai multe cadavre împânzite de viermi. În ceea ce privește atmosfera, Florin Purluca ne oferă un text de excepție, similar oarecum cu Dust. Confruntarea cu fiarele nevăzute, într-o lume încremenită (paradoxal) în praf sau decrepitudine duce tot către nuanțele horror și tușele întunecate din Dust. Totuși, îndrăznesc câteva obiecții:

– pe alocuri textul este prea descriptiv, scăzând astfel suspansul;

– există destul de multe burți de text sau redundanțe, lucru destul de supărător în cazul unui scriitor care ne obișnuiește cu texte de calitate ridicată, cel puțin în ceea ce privește proza scurtă (aria mea prioritară de expertiză). Exemplificăm (umpluturile vor fi trecute între paranteze): Pretutindeni (în curte), natura a subjugat ceea ce fusese cândva un domeniu al omului. Sau: Chivu se gândește că aceste cadavre (…) trebuie să fi stors suspine (de teroare) din gâtlejul doamnelor care vizitaseră pe vremuri casa boierului. (că doar n-or fi scoțând suspine de plăcere, ca niște necrofile perverse). Sau (despre un pumnal): Astfel de arme pot să răpună și cel mai aprig lup, dovedind forța lui de prădător înnăscut. În acest ultim exemplu, întreaga propoziție mi se pare superfluă;

– anumite exprimări par forțate, căutate sau prețioase, afectând fluiditatea întâmplărilor. Exemplu: Mânerul scoase un sunet greoi, precum croncănitul unei ciori, când își dezmorțește măruntaiele din metal, nemișcate de ani buni. Ușa pârâie protestând, ca un soi de alarmă. Simbolică, evident, Chivu nu poate să nu observe asta. Lume proastă și fricoasă, își mai spune în gând, trântește ușa în urma lui și lemnul vechi se cufundă în starea lui de amorțeală.

În afara elementului fantastic, care se îmbină inspirat cu atmosfera excelentă a povestirii, mi-a plăcut și finalul, în care tensiunea mort-viu este inserată cu abilitate drept rezolvare a conflictului om-fiară, cu nuanțe metafizice. Un text reușit, construit într-un stil de care sper să mai avem parte pe viitor, conferindu-i lui Florin Purluca o poziție binemeritată printre scriitorii redutabili de proză scurtă fantastică românească.

10) Necros, Nicu Gecse, Fictiuni.ro

Pe micuța planetă Kyra mercenarii mafiei nipone se pregătesc de o confruntare violentă cu soldații unei corporații bancare, în vederea capturării unui elevator spațial. Intriga apetisantă ne conduce către un text foarte bun, din ale cărui puncte forte spicuim:

– atmosfera de Warhammer 40k cu parfum japonez, originală, percutantă, suculentă prin inserțiile explicative aparținând civilizației Soarelui Răsare (kyudogi, kake, hakama, muneate etc.);

– duelul celor doi căpitani, pe fundalul luptei dintre armate;

– toponimia Neonekros, în ton cu nuanțele sumbre ale confruntărilor violente;

– focalizarea asupra unor personaje-cheie (comandați militari, mafioți, bancheri), care dă culoare și greutate povestirii;

– observatorii externi, care urmăresc respectarea regulilor după care se conduc luptele între cele două Cas(t)e, Yakuza vs Matreus;

– finalul, complex, bogat în semnificații, moralizator fără stridență.

O povestire care m-a cucerit prin ritmul narativ foarte bun, prin dozajul echilibrat de violență și acțiuni diplomatice, prin rezonanța aparte a numelor sau profunzimea personajelor. Mai vreau!

11) Al XVI-lea etaj, Mircea Liviu Goga, Fictiuni.ro

O povestire cu intrigă bună, despre doctori veterinari și doctori care vindecă până și decedații. Un investigator ține … morțiș să exploreze ultimul etaj al unui bloc prin intermediul unui lift misterios, ce ajunge la această destinație finală doar în anumite condiții … tenebroase.

Povestirea are drept puncte forte intriga și atmosfera (blocul, liftul, lumina difuză a ultimului etaj, necromanția medicală), însă păcătuiește printr-un fir destul de încâlcit al acțiunii, secondat de un final în clișeu. În plus, n-am înțeles ce s-a întâmplat cu doctorul necromant.

12) În așteptarea lui Mesia, Sergiu Someșan, Fictiuni.ro

O familie monoparentală suplinește dispariția prematură a mamei prin achiziționarea unui robot… religios. Dincolo de ideea originală, textul strălucește și încântă deopotrivă prin următoarele puncte forte:

– imaginea robotului evlavios, cititor zi-lumină din Sfintele Scripturi;

– fetița orfană: impresionează și stârnesc emoția cititorului reacțiile ei, dorința de a avea măcar un substitut pentru mamă, atașamentul față de robot;

– voința proprie a inteligenței artificiale: realizând că prețul său, chiar și redus din pricina religiozității (care stârnește rumoarea preoților), este peste posibilitățile tatălui, robotul îi spune acestuia că, la reducere se mai aplică încă un discount, atât e de mare dorința vânzătorului să scape de o pacoste cu aspect mistic;

– intriga, neașteptată, ingenioasă: robotul se crede Mesia. Wow!;

– acordul solicitat părintelui pentru a orchestra primul miracol, pricinuit de moartea câinelui, foarte drag fetiței. Alături de imaginea foarte frumoasă a înfloririi unor trandafiri ofiliți de venirea frigului, învierea câinelui conține o simbolistică aparte;

– rugăciunile și naturalețea robotului, care cheamă, citez, Slava lui Dumnezeu, cu încredere cibernetică, peste orice problemă.

Am găsit un singur punct de îmbunătățit în cadrul unui text impecabil, care strânește multă empatie: numele creaturii artificiale – Robby. Destul de banal, pentru estetica aparte a povestirii. De ce nu Lazăr?

13) Nuanțele portocalii ale suferinței, Robert Gion, Fictiuni.ro

O mamă este nevoită să stea cu copiii la coadă la alimente, într-un viitor în care omenirea, vegetariană, își refuză până și legumele, din pricină că, minune mare, au sentimente și acestea, sărmanele. Textul nu m-a convins, din mai multe cauze:

– pentru a rezolva uriașa dilemă morală de a supraviețui mâncând pietre (ce altceva mai rămâne dacă elimini din meniu orice formă comestibilă?), omenirea descoperă un soi de entități calorice nesimțitoare. Acestea, deși într-o stare cerebrală catatonică, simt, totuși, emoții, pentru că, aflăm din lecțiile de morală ale mamei către copii, sunt fericite să fie devorate. Măi să fie…

– dialogurile interminabile sunt fie moralizatoare, fie declamative, fie în mod excesiv explicative. Cititorul este redus astfel la condiția de copil de școală generală, nevoit să primească lecții de la adulți, la un nivel de inteligență în dezvoltare, dar, pe cale de consecință, redus. Neconvingătoare tehnică, în opinia mea. Și plină de capcane.

– reacțiile prestabilite ale copiilor (în special ale fetiței) induc textului nuanțe ușor patetice.

– imagini exagerate sau care nu-și au rostul în economia generală a povestirii. Morcov gigantic dus cu targa de la prea mare suferință vegetală? Rulou cu penis tocat, comandat de mamă în prezența copiilor? Parafrazându-l pe Sebastian Papaiani în Astă seară dansăm în familie, Maître, n-aș preaș crede…

– la final, mă întreb și eu ca Maestrul Cristoiu, de unde aveau copilașii căpșoarele lipsite de păr?

14) Scrisoarea Contelui de Saint-Aulaire, Eugen Lenghel, Fictiuni.ro

Suntem introduși cu repeziciune în atmosfera premergătoare Tratatului de la Trianon. Mi-a plăcut foarte mult începutul povestirii, de asemenea, textul m-a sedus prin temă și parfumul istoric. Totuși, mă așteptam la mai multe detalii, respectiv dezvoltări ale acțiunii și ale personajelor. De asemenea, lipsește, în opinia mea, elementul fantastic, spre care părea să se îndrepte povestirea. M-ar interesa continuări în acest univers, premisele oferite sunt salutare.

Notă: poza reprezintă un print-screen din Numele trandafirului, ecranizarea superbului roman al lui Umberto Eco, în regia lui Jean-Jacques Annaud.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s