Home

În cel mai recent număr al revistei online Galaxia 42 am publicat un material sub egida rubricii permanente Atelier critic, ce a stârnit rumoare în rândul unor cititori scandalizați de anumite exprimări pe care domniile lor le consideră neconforme. Articolul meu este aici:

Atelier critic #12

În intervenția mea făceam o radiografie a unor texte apărute în câteva numere ale revistei online Utopiqa. Unele mi-au plăcut, altele au fost, însă, sub așteptările mele, cum a fost și cazul unei povestiri semnată de scriitorul Dănuț Ungureanu, intitulată Malawi, cu capitala la Zomba.

În scurt timp, reacțiile nu au întârziat să apară, tonul fiind dat de domnul Michael Haulică, pe pagina dumnealui de Facebook. Reproduc în facsimil cele discutate, concluziile vă invit să le trageți dumneavoastră, înainte de a prezenta și un scurt punct personal de vedere asupra celor petrecute.

Bășcălie:

Semidoct:

Analfabet:

În lumina celor de mai sus, cred că se impun o serie de precizări.

Despre proza scurtă, cu teme SF&F și nu numai, scriu, la modul sistematic, periodic și constant din anul 2015. Intervențiile mele au fost și sunt găzduite de Helion online, Helion tipărit, Galaxia 42 și, foarte rar, de blogul personal. Despre proza scurtă a lui Dănuț Ungureanu am scris nu de puține ori și voi exemplifica. Am scris așadar despre:

Picador își asumă riscul (Gazeta SF), în 2017

Amețeala (Fictiuni.ro), în 2017

Lumină lină (Povestiri de dincolo, Ed. Tritonic), în 2018

Om cu o mare, țară cu ț mic (CPSF #23), în 2019

Prin pulberea de aripi (Fantastica.ro), în 2019

În derivă (Colecția SF #2, Ed. Pavcon), în 2019

și, iată, acum, despre Malawi, cu capitala la Zomba, în anul de grație 2021. Unele povestiri mi-au plăcut, despre Lumină lină am scris chiar laudativ, iar în anumite situații am considerat că un scriitor de talia și anvergura lui Dănuț Ungureanu poate oferi mai mult. Astfel, luând în considerare gusturile mele (factorul subiectiv), dar și faptul că, statistic vorbind, un scriitor consacrat nu poate să mențină același nivel în absolut toate creațiile sale (lucru valabil, evident, în orice domeniu artistic), dispersia aprecierilor mele se înscrie într-un nivel normal, acceptabil, în conformitate cu o analiză obiectivă, înșirată pe câțiva ani, verificată, așadar, inclusiv de testul timpului.

În toată această perioadă, pentru a rămâne cu totul detașat de orice factori care mi-ar putea influența părerile, am ales să nu scriu despre povestiri care apar în reviste, colecții sau antologii unde sunt și eu publicat. Opțiunea este una dureroasă pentru că, din fericire pentru mine, în pofida acuzațiilor de analfabetism funcțional, îmi sunt solicitate constant materiale și povestiri în destul de multe reviste și antologii din fandom. Las, așadar, cititorii să decidă dacă astfel de alegații au suport real sau nu.

În ceea ce privește modul în care am gândit Atelierul critic din Galaxia 42, eu nu mă înscriu în categoria criticilor sau a recenzorilor cu patalama. Nu mi-am propus, vreodată, acest lucru. Inclusiv maniera în care îmi sistematizez materialele este una atipică, pentru că foarte rar vorbesc despre un volum de proză scurtă per ansamblu. Prefer să feliez și să pun sub microscop povestirile ca organisme literare de sine stătătoare, cu scopul de a crește gradul de percepere a modului în care se elaborează un text. Astfel, focalizarea mea este pe elementele constitutive ale unei narațiuni și, nu contest, din acest punct de vedere stilul meu poate să pară uneori condensat, complicat, prețios și pretențios deopotrivă.

Nu sunt genul de persoană care să-și fi propus vreodată să confere observațiilor critice nuanțe estetice; mă bucur atunci când acest lucru îmi reușește. Dacă, însă, nu se întâmplă, nu voi sacrifica corpul propriu-zis al mesajului în favoarea calofiliei critice. De aici, însă, până la asocieri de genul celor prezente în capturile de ecran de mai sus (semidoct, idioțenii, text aberant, analfabetism funcțional etc.) cred că este o cale foarte lungă. În niciunul din materialele mele cu caracter critic nu m-am referit în astfel de termeni la vreun text sau autor. Nici în polemici, purtate online sau fizic. Respectul pe care l-am oferit, aprioric și necondiționat, oricărui autor de carte românească ar fi trebuit, în opinia mea naivă, să se întoarcă în aceeași măsură. Cu atât mai mult cu cât nu sunt de ieri de azi în fandomul românesc. Îmi amintesc chiar despre recenzia domnului Michael Haulică la textul meu de debut; nu a fost una favorabilă. Dimpotrivă. Însă în ruptul capului nu mi-aș fi permis să îl iau la rost, să îl iau peste picior, să îl ironizez pentru opiniile domniei sale sau, mai rău, să asist impasibil la un linșaj de genul celui petrecut în spațiul său online.

Cunosc puține persoane, în fandomul românesc, care scriu constant, aplicat și asumat despre proza scurtă. De ce? Poate că ar trebui să căutăm explicația în natura și genul de reacții exemplificate anterior.

P.S. Ca să explic și construcția semantică invocată de dl. Haulică, deși a tăiat-o din contextul general, dar, mă rog, la case mai mari se poate, nu? Faptul în sine, că trebuie să demonstrez proprietatea termenilor utilizați mi se pare unul suprarealist, dar o să beau și paharul ăsta de amărăciune până la capăt.

Deci: o mare problemă a fost, se pare, modul în care am utilizat sintagma linii de dialog. Păi astfel de extinderi ale rolului unor sărmane semne de punctuație se întâlnesc la tot pasul în limba română. Ca de exemplu: Hai să punem punct acestei discuții, pentru că nu doresc ca, la finalul întâlnirii, să rămâneți cu semne de întrebare. Așază cineva, undeva, efectiv, vreun amărât de punct? Ia vreun protagonist, cu el, semnele de întrebare acasă? Le duce în mapă sau în servietă? Evident, este vorba de extinderi ale înțelesului specific rolului și rostului unor semne de punctuație. Nu am făcut nimic diferit în observațiile despre Malawi, cu capitala la Zomba

Un alt fault grosolan se pare că am comis la asocierea dintre verbul a sufoca și expresia impactul narativ al personajelor. Nu am făcut decât să spun că dialogurile în exces diminuează sau diluează ritmul narativ pe care l-aș fi așteptat de la personaje în contextul intrigii. Dar, mă rog, normal ar fi fost ca obiecțiile să fie făcute pe materialul meu în ansamblu. Domnul Haulică și corul de fundal al acuzatorilor nu mi-au oferit această onoare. Zgomotul și râsetele de fundal s-au întețit, indiferent de argumentele aduse.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s