Regizat în anul 2000 de către Giuseppe Tornatore filmul nu este neapărat vechi, însă poate fi încadrat în categoria vintage din mai multe motive. Dacă termenul în sine, utilizat inițial în industrial vinurilor, se referă la un lucru de calitate, ce aparține trecutului, atunci Malèna trece cu brio acest test, pentru că, dincolo de imaginile și muzica de o senzualitate aparte, povestea în sine oferă o experiență de neuitat.
Personajul principal, un băiat de 12 ani, își descoperă sexualitatea îndrăgostindu-se de o tânără cu prezență răvășitoare, soția credincioasă, discretă și mereu abătută, a unui ofițer plecat pe frontul anilor 1940, în Africa. Copilul se înscrie în corul admiratorilor de ocazie, scena de început fiind memorabilă, cu adolescenți și biciclete laolaltă admirând, ca la spectacol, plimbarea inofensivă a Malènei.
Fig 1 – Malèna
Băiatul dezvoltă în scurt timp apucături de stalker, grație vrăjii care pune stăpânire pe el. Se cațără pe ziduri sau prin copaci, urmărind-o pe femeie în familie, cum își îngrijește tatăl, un onorabil profesor de latină, sau acasă, în timp ce dansează cu poza soțului. Avid în ceea ce privește toate lucrurile care țin de Malèna, copilul, Renato Amoroso, cu nume sortit efuziunilor romantice, începe să-i iasă în cale, să captureze fetișuri care țin de lenjeria intimă a femeii sau să cumpere discuri cu piesele pe care aceasta valsează de una singură. În scurt timp obsesia se transpune pe tărâmul fanteziilor, unde băiatul se închină fantasmelor cu o pasiune aproape religioasă.
Fig 2 – Fantezie
Fig 3 – Experiență religioasă
Dorind să o protejeze atunci când în satul sicilian se răspândește ca fulgerul vestea că Malèna a rămas văduvă, Renato merge atât de departe încât face un pact cu un sfânt local prin care cere ocrotirea divină asupra femeii iubite, până când el va crește puțin mai mare pentru a fi în stare să preia această sarcină. Din acest punct de vedere experiența erotică prin care trece Renato este una de maturizare, personajul activ elaborându-și strategiile și fantasmele din rol de protector, în opoziție cu protagonistul Lolitei, care este în primul rând un prădător sexual, oricât de rafinat ni-l prezintă Nabokov în zbuciumul său intelectualizat.
Fanteziile merg mai departe, nestingherite, lumea vrăjită dezvoltându-se alături de cea reală, în care preadolescentul aspiră la statutul unui om matur, prin tunsoarea scurtă și îmbrăcămintea sobră. La un moment dat, cu fetișul lenjeriei intime la capul patului, arcurile nu mai pot prelua silențios tensiunea sexuală, astfel încât până și părinții constată auditiv, din camera alăturată, că se petrec lucruri ciudate. Renato se închipuie alături de iubita viselor sale drept tarzan, gangster, erou de război. Reveriile nu se opresc nici măcar atunci când tatăl îl avertizează că o să-și piardă până la urmă vederea dacă mai fierbe mult în suc propriu; în consecință, fanteziile băiatului capătă o tentă de martiriu, în care el, amorez orb, înțelepțit, trecut prin ciur și prin dârmon de-atâta iubire neîmplinită, îi conturează ei, cu mâinile ostenite, chipul peste măsură de angelic.
Scenele, amuzante sau tragice, se succed cu repeziciune. Malèna își pierde tatăl, răpus în bombardamente, apoi orașul este invadat de nemții mai mult sau mai puțin prieteni. În fața crizei alimentare inerentă războiului și a unei comunități ostile, în care femeile o invidiază pentru frumusețea ieșită din comun, iar bărbații nu doresc decât să-i intre în grații sexuale, Malèna are nevoie mai mult ca niciodată de un protector. Din nefericire, băiatul se pierde în reveriile sale, fără să îndrăznească, vreodată, să-i vorbească femeii aievea, sau să o ajute, efectiv, în vreo privință.
Fig 4 – Eu?
Trecută printr-un proces în care doi bărbați ajung să se ia la bătaie pentru ea, apărată de-un avocat talentat, care-și pune, din nefericire, elocința numai în scopul subjugării femeii, Malèna cedează, în cele din urmă, devenind mai maleabilă în ceea ce privește avansurile care i se fac. Nu știm în ce măsură acceptă compania intimă a soldaților germani încartiruiți provizoriu, regizorul nu ne lasă, din acest punct de vedere, să avem acces la informații mai mult decât ar avea Renato, cu incursiunile sale de stalker. Cert este că, spre final, lungmetrajul devine aproape insuportabil de privit, atât datorită comunității, care o ostracizează odată ce satul este eliberat de americani, cât și din cauza inacțiunii băiatului.
Te aștepți, în cele din urmă, ca Renato să facă măcar un singur lucru real, spectaculos, pe final, prin care să recupereze toate fanteziile sterile. Din fericire se întâmplă, într-un mod prin care toată suferința băiatului, tot idealismul său decuplat de realitate, capătă valoare morală, întocmai cum personajul principal din Lolita lui Nabokov se salvează prin cererea ulterioară a nimfetei în căsătorie. Nu poate fi vorba despre așa ceva în Malèna și nici nu voi detalia, pentru a invita la vizionare (filmul se găsește pe Netflix), însă referirile nu sunt întâmplătoare.
Înaintea epilogului regizorul ne mai oferă încă o scenă de o frumusețe aparte, în ton cu liniile calde ale decorurilor, Malèna locuind într-o casă veche, de piatră, în apropierea unui țărm înțesat cu epave, de unde Renato o spionează, adesea. În cele din urmă se întâlnesc aievea, la puțin timp după terminarea războiului, când ea își redobândește statutul social și este reprimită în sânul comunității. Întoarsă de la cumpărături trece pe lângă un adolescent care, iarăși, nu îndrăznește să-și facă, în vreun fel, simțită prezența, protector invizibil care se mulțumește doar cu senzațiile oferite de parfumul și de apropierea ei. Femeia scapă, fără să vrea, plasa cu portocale, iar el își face curaj să o ajute să le strângă. Abia atunci își permite o atingere de fulg, iar jocul și emoția mâinilor sunt de o delicatețe pe măsura cavalerismului inocent, devenit nostalgic.
Bătrân, Renato face o mărturisire, amintindu-și-o pe Malèna. Furtuna stârnită de acea prezență prin vulnerabilitatea ei seducătoare nu a putut fi stinsă sau făcută uitată de nicio altă femeie. Așa este când lumea se umple de magie otrăvitoare și nu găsești, niciodată, orice ai face, vreun leac să o dezvrăjească.
Ciprian Baciu 