Am avut privilegiul să moderez, în calitate de membru al Asociaţiei ProMediu Timiş, sâmbătă, 07.03.2015, o şedinţă de consultare publică ţinută la Căminul Cultural al Comunei Săcălaz, localitate aflată la 5 km de Timişoara. Subiectul a fost legat de referendumul din 15.03.2015, când săcălăzenii se vor pronunţa asupra interzicerii fracturării hidraulice pe raza administrativă a comunei lor.
Împreună, am analizat din perspectivă geologică, economică, antreprenorială, juridică ameninţările pe care acest procedeu extrem de poluant de extragere a hidrocarburilor le aduce la adresa sănătăţii oamenilor, animalelor, vegetaţiei. Ca de atâtea ori, am atras atenţia asupra faptului că această metodă deosebit de toxică şi periculoasă nu este rentabilă pentru comunităţile în care este implementată.
Ce a adus nou, din perspectiva noastră, ca activişti de mediu, întâlnirea de la Săcălaz? În primul rând, sala a fost plină. Oamenii s-au arătat deosebit de interesaţi de subiect, fiind preocupaţi de soarta comunităţii lor, în situaţia în care şi-ar vedea terenurile înţesate de sonde. Oamenii şi-au pus întrebări legitime legat de care va fi modul lor de viaţă peste 10-15 ani, din moment ce durata de viaţă a unor asemenea exploatări este de maxim 5 ani. Săcălăzenii s-au gândit la modul foarte serios şi responsabil asupa viitorului comunei, asupra dezvoltării sale sustenabile – le este teamă că nu vor mai avea cum să-i convingă pe cei dragi, care acum robotesc în străinătate, să se întoarcă acasă, dacă la ei în comună pâlcuri de sonde vor lua locul holdelor.
În al doilea rând, oamenii au apreciat efortul depus de Asociaţia ProMediu Timiş în a-i informa asupra pericolelor fracturării hidraulice, în contextul în care autorităţile statului nu au adus acest subiect controversat în lumina dezbaterii publice, aşa cum ar fi trebuit. Aflându-ne în mijlocul unei comunităţi care este recunoscătoare pentru munca noastră de informare, ni s-a confirmat mai mult ca oricând că nu suntem acei extremişti ecoanarhişti, ecoterorişti, maniaci de nişă ai ecologiei, nihilişti ai economiei globalizate, de care vorbesc cei care ar trebui să vegheze la apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor acestei ţări.
Sperăm ca referendumul să fie validat. Ar fi un pas important în crearea unui precedent. Ar fi o cale importantă de atac, o perspectivă entuziasmantă de eliminare a acestui procedeu din agenda de valorificare a resurselor naturale ale României.
Pe de altă parte, genul acesta de iniţiative democratice multiplicate ne încurajează în a lucra temeinic la pregătirea unui moratoriu de interzicere a fracturării hidraulice pe o perioadă de cinci ani, pe teritoriul României, după modelul altor ţări care au implementat acest lucru, exemplul Germaniei fiind edificator în acest sens. Pentru implementarea unui asemenea proiect este nevoie de persoane care să facă muncă de documentare, să analizeze, sintetizeze, centralizeze documentaţia specifică pregătirii unui asemenea moratoriu.
Odată create premisele pentru adoptarea efectivă a moratoriului, alte persoane ar trebui să pună umărul la contactarea parlamentarilor şi explicarea necesităţii susţinerii acestuia. În 2016 vin alegerile parlamentare. Orice parlamentar sau persoană care aspiră la fotoliul de parlamentar ar putea deveni un potenţial aliat în lupta noastră de interzicere, fie şi provizorie, a fracturării hidraulice pe teritoriul României. Aleşi publici (sau aspiranţi) despre care nu cred că îşi vor permite ignorarea vocii comunităţilor locale.
Dar este nevoie de seriozitate şi multă muncă voluntară, neremunerată. Miza? Viitorul curat al familiilor noastre, al copiilor noştri. Cine ar dori să ni se alăture? Vă aşteptăm cu entuziasm să faceţi parte dintr-un asemenea proiect!
rog mai multe detalii: locul si ora referendumului, mod de desfasurare, etc, merci!
Trebuie să ai domiciliul în Săcălaz (sau satele arondate comunei), te duci duminica asta (15.03.2015) la Săcălaz (repet, votează DOAR săcălăzenii), votezi şi gata!
la primarie sau la scoala, unde?