Home

În perioada sesiune/iarnă, întâlnirile atelierului vor fi bilunare, după cum urmează:

  • Joi, 30.01.20
  • Joi, 13.02.20
  • Joi, 27.02.20

Cu începere de joi, 05.03.20, frecvența întâlnirilor devine, din nou, săptămânală. Ne vom revedea joia, la Planetariul Universității de Vest, pe Bd. Vasile Pârvan, nr. 4, cu începere de la ora 18:15.

În ceea ce privește întâlnirea de joi, 30.01.20, vom avea parte de o mică introducere în activitatea eseistică a lui Mircea Eliade, cu trimitere la lucrări precum Sacrul și profanul sau Ocultism, vrăjitorie și mode culturale. Demersul este unul util nu doar pentru cei interesați de filosofia sau istoria religiilor, ci, mai ales, pentru scriitorii de science fantasy sau cei care au de gând să exploreze, în scris, despre lumi posibile bazate pe sisteme religioase sau filosofice mai mult sau mai puțin exotice.

Exemplificăm în ceea ce privește tematica abordată: ‘’Pentru omul religios¸ spațiul nu este omogen, ci prezintă rupturi și spărturi; unele porțiuni de spațiu sunt calitativ diferite de celelalte. (…) Când sacrul se manifestă printr-o hierofanie oarecare, nu se produce doar o ruptură în spațiul omogen, ci și revelația unei realități absolute, care se opune non-realității imensei întinderi înconjurătoare. Manifestarea sacrului întemeiază ontologic Lumea.’’ (Sacrul și profanul, Mircea Eliade, Ed. Humanitas, București, 2019, p. 19)

Atelierul este gratuit, public și se adresează tututor categoriilor profesionale sau de vârstă. Pentru detalii suplimentare îmi puteți scrie la: ciprian.baciu@e-uvt.ro

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s