La închiderea ediției

Dragilor, o să-mi șterg contul de Facebook, respectiv contul de Instagram (cu cel din urmă am mai avut o despărțire tumultoasă, însă adicțiile se rezolvă greu, iar FB-ul te ține încă 30 de zile în standby, să te mai gândești, să reflectezi, cam ca notarul la desfacerea căsătoriei). Dar, m-am hotărât, e irevocabilă decizia, aceasta fiind, așadar, cea din urmă postare pe platforma asta răspopită, în curs de rebrenduire.

Motivele sunt multe, am să sintetizez câteva.

Am descoperit platforma asta odată cu protestele pentru salvarea Roșiei Montane, alături de atâția oameni minunați, întâlniți în Stradă, cu care am legat prietenii pe viață, consolidate de-a lungul protestelor care au urmat. Și, totuși, Marea Frăție care își împarte astăzi agoniseala noastră mi-a indicat, cât se poate de clar și fără echivoc, că am ieșit în stradă degeaba. Am fiert, cu toții, în toți acești ani, într-o bulă veselă, fardată și cât se poate de găunoasă. Proteste fake, societate civilă fake, clasă politică fake, Președinte fake, care una spune în campania electorală și alta face în real life. De fapt, face exact pe dos.

Apoi, mă sufocă pur și simplu banalitatea răului, cea evocată atât de bine de Hannah Arendt în ceea ce privește descrierea funcționărimii care a pus în practică Holocaustul. Ne mor sute de concetățeni, zilnic, și ce mă sufocă efectiv este atmosfera de pace, de mers obișnuit al lucrurilor, fiecare își vede, cu serenitate, de treburile sale, muzica la radio este la fel de bună, mâncarea, cumpărăturile la magazin, ieșitul în oraș. Asta în timp ce văd, zi de zi, oameni care, în baza unor frânturi de informații spicuite de pe Facebook și aiurea, decid să nu se vaccineze și să se ia la trântă, fără nicio protecție, cu monstruozitatea asta care îți face felul în maxim 3 săptămâni. Ștergerea contului de Facebook este, din acest punct de vedere, una dintre puținele forme de protest care mi-a mai rămas (pentru că ieșitul în stradă iese din discuție după farsa care ni se joacă în aceste săptămâni). Informația nu ar trebui să se perpetueze în societate în modul acesta fragmentat, distorsionat, alterat, în care se întâmplă acum, o cavalcadă de știri, meme-uri, reclame, informații oficiale, trolling, amestecate și livrate unor zombie digitali. Invocând unul dintre marile sloganuri ale Străzii, Refuz acest abuz!

Nu în ultimul rând, autoexilul digital vine și dintr-un motiv personal, i-ați putea spune egoist sau subiectiv. Fac parte dintre persoanele care și-au promovat scrisul pe rețelele digitale, am și un poem care începe așa: Sator arepo tenet opera Facebook. Cu toate acestea, și mă refer acum doar la creația mea poetică, pentru că în zona literaturii Science Fiction am avut și am mereu parte de atenție și de interes din partea fandomului, este dureros să te vezi sărit, constant și sistematic, din orice fel de proiecte de promovare a poeților aflați la început de drum. Că este vorba despre poezie în stradă, în tramvai, poezie la radio sau aiurea, este dureros să te vezi, constant, sărit la numărătoare, omis, uitat, ignorat. Cum îi spuneam inimosului poet Eugen Bunaru, în fața unor asemenea ziduri de indiferență nu-mi rămâne decât să-mi orientez energia înspre alte direcții. Nu are sens să văd, pe rețeaua asta digitală răspopită, poezie peste tot în jurul meu, iar eu să fiu uitat, omis, ignorat, lăsat deoparte. Este dureros, îmi afectează scriitura, îmi face rău și, atunci, ca formă de apărare, prefer, digital, autoexilul. În final, renunț la rețeaua asta digitală răspopită (alături de Instagramul cu acele story-uri aluzive, la plezneală, care mă obosesc îngrozitor) pentru că îmi este dor de interacțiunea reală, îmi este dor de ieșitul în oraș, de telefoanele de aniversare, de scrisorile pe care ni le scriam unii altora, de albumele de poze. Renunț la Facebook și Instagram în speranța că voi redescoperi, cu inima purificată, toate acestea. Cât despre mine, am același număr de telefon de aproape 20 de ani. Mă găsiți acolo, printr-un simplu apel real, mă găsiți pe email, pe blog și, în viața de zi cu zi, la Universitate, unde mă încăpățânez să fac administrație publică și unde am început, din toamna aceasta, Facultatea de Istorie, urmărindu-mi marea pasiune a copilăriei, arheologia.