Home

7a4be-302bcoins2bof2bsilvers

  1. Scurtă introducere asupra terminologiei

 

Dincolo de orice dezbatere asupra modului în care poate fi definit și încadrat S.F.-ul religios în marea familie a scrierilor Science-Fiction, se impune o delimitare fină de sub-gen-uri. Se poate vorbi așadar despre S.F.-ul creștin, format din scrierile unor autori practicanți, care încearcă să reconcilieze implicațiile ideilor S.F. (de pildă, existența extratereștrilor) cu reperele credinței creștine, în opoziție cu S.F.-ul catolic, care împrumută elemente și simboluri ale imaginarului religios pentru a trata într-o manieră adeseori distructivă sau cel puțin dubitativă semnificațiile profunde ale trăirii religioase într-un viitor dominat de știință și rațiune. Dacă în prima categorie regăsim scriitori precum C.S. Lewis, în cea de-a doua întâlnim autori ca Ted Chiang sau George R.R. Martin.

Printre cele mai importante elemente și teme ale S.F.-ului catolic regăsim:

-naturalismul religios și ontologia ființelor spirituale (interacțiunea îngerilor cu oamenii sau a divinității cu oamenii);

-mântuirea universală versus conștiința sau sufletul extratereștrilor;

-organizarea Bisericii Universale în contextul expansiunii civilizației umane, circumscrisă scenariilor Space-Opera;

-simț moral non-religios extraterestru versus moralitate coercitivă în plan spiritual.

 

                            2. S.F.-ul catolic în scrierile lui George R.R. Martin

 

Nu se poate face o analiză a simbolurilor religioase utilizate de George R.R. Martin în scrierile sale fără a face referire și la cele aparținând genului Fantasy. George R.R. Martin nu doar că s-a descurcat foarte bine în ambele genuri literare, dar a și creat povești în cadrul altor povești, îmbinând astfel S.F.-ul cu fantasticul epic, precum o să vedem în cazul povestirii Calea Crucii și  Dragonului, pe care o vom analiza în mod specific din punct de vedere al simbolurilor religioase.

Întâlnim astfel similarități între Sfânta Treime și Cei Șapte, zeii regatului Westeros din seria de romane Cântec de Gheață și Foc. Septonii (preoții) au organizare ierarhică, pot declanșa insurecții cu caracter religios, Marele Septon poate inclusiv să pună regina sub pază, cu anumite interdicții în vederea pocăinței și recunoașterii păcatelor (parfum istoric din perioada în care Sfântul Ioan Gură de Aur închidea hrăpăreței și puternicei împărătese a Bizanțului porțile catedralei patriarhale), iar septele se pot consacra unei vieți de castitate dedicată ordinelor religioase de îngrijire a bolnavilor sau muribunzilor.

Botezul ca moarte și înviere cu Hristos, este prefigurat în ritualurile Zeului Înecat, cinstit de către locuitorii Insulelor de Fier. Ridicări din mormânt pot face și preoții sau preotesele roșii, clerici aflați în slujba Zeului Luminii R’hllor, aflat în permanentă luptă cu Zeul rece și întunecat care conduce din Nordul înghețat armatele de morți animați, numiți Ceilalți. Preoții roșii pot săvârși inclusiv sacrificii umane prin arderi pe rug, trimitere evidentă către practicile istorice ale Inchiziției Catolice.

Elemente ale Iadului catolic întâlnim și în Lumea de Gheață și Foc, Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, o lucrare elaborată alături de Elio M. Garcia Jr. și Linda Antonsson, care păstrează structura unui tratat istorico-geografic inventat. Atunci când ne sunt prezentate cele nouă orașe libere aflate la răsărit de Westeros, aflăm că zeul celor din Qohor cere sacrificii zilnice de sânge pe altarele sale; “(…) se știe că preoții bărboși din Norvos îl considerau pe Țapul Negru din Qohor un demon, mai ales din cauza naturii sale dezgustătoare și periculoase”[i]. Îl regăsim astfel pe Diavol sau cel puțin un demon al său amestecat printre credințele obscure ale unui oraș liber îndepărtat.

 

 

                                           3. Calea Crucii și a Dragonului

 

Povestire premiată cu premiul Hugo și Locus în 1980, Calea Crucii și a Dragonului abundă în simboluri religioase. Personajul principal, Damien Har Veris, este un preot-cavaler, membru al Corpului Cavalerilor Inchizitori, aflat în serviciul lui Torghaton Nine-Klariis Tûn, bătrân al neamului ka-Thane, arhiepiscop de Vess, “(…) Mare Inchizitor al Ordinului Militant al Cavalerilor lui Isus Cristos și consilier al Sfinției Sale, papa Daryn al XXI-lea al Noii Rome.” Arhiepiscopul, un extraterestru convertit la catolicism, își trimite inchizitorul să investigheze și să stârpească o erezie de pe planeta Arion, în orașul de porțelan Ammadon, locul unde a apărut Ordinul Sfântului Iuda Iscariotul.

Cavalerul este contrariat de capacitatea ereticilor de a-l sanctifica pe Iuda. Călătoria interstelară și-o petrece în compania Bibliei ereticilor, “(…) o carte groasă, grea și frumoasă, îmbrăcată în piele, cu paginile ei decorate cu foiță de aur și multe ilustrații interioare splendide, pline de culoare și intensificare holografică.”[ii]

Aflăm astfel că, înainte de a-l cunoaște pe Hristos, Iuda a fost un necromancer vestit, ajuns cârmuitor al unui Imperiu al Babilonului ce se întindea din India până în Spania, pe care îl cârmuiește cu ajutorul dragonilor săi. Iuda este “(…) primul și singurul bărbat ce a supus voinței sale cele mai feroce creaturi ale lui Dumnezeu, marile reptile de foc înaripate de pe Bătrânul Pământ.”[iii] Fiind acceptat de Isus ca discipol, devine cel dintâi între cei doisprezece apostoli, fiind trimis de către maestrul său într-o misiune solitară de propovăduire a Evangheliei, dincolo de ocean.

Intrând în conflict cu Petru, apoi chiar cu Hristos cel Înviat, Iuda împărtășește o soartă frumoasă în tragismul său. O posibilă istorie alternativă a creștinismului, pe care o parcurgem învăluită în misticism și simboluri.

Cavalerul Inchizitor ajunge să îl confrunte pe ereziarhul care a reinterpretat Evangheliile, un fost preot catolic, Lukyan Judasson. “Aparențele erau foarte importante pe Arion (…) și am socotit necesar să-l impresionez pe Lukyan cu personalitatea și rangul meu. Am ales cele mai bune încălțări ale mele, cizme lucioase, manufacturate din piele moale, neagră (…) și un costum sever, negru, cu revere de culoarea roșului intens de Burgundia și guler tare. La gâtul meu se alfa un splendid crucifix din aur pur, acul de guler era o sabie aurie, pecetea Cavalerilor Inchizitori.”[iv]

Tensiunea etică și spirituală dintre cei doi vine în consonanță cu cea dintre Iuda și Isus, întinsă pe sute de ani. Lukyan dă viață tuturor spaimelor metafizice și îndoielilor care îl macină pe Inchizitorul aflat în slujba adevărului său religios. Cei doi inamici se reconciliază pe tărâmul seducător al manipulării adevărului, pentru că “(…) libertatea este rece și înfricoșătoare, iar minciunile sunt adesea calde și frumoase”[v], iar estetica este preferabilă realității.

Calea Crucii și a Dragonului folosește simbolurile imaginarului tradițional catolic nu doar pentru a propune, cu o frumusețe stilistică excepțională, o posibilă desfășurare alternativă a întemeierii creștinismului, ci și pentru a răspunde imposibilității unei cunoașterii complete a realității istorice religioase. Manifest literar al agnosticimului, Calea Crucii și a Dragonului apelează la simbolurile religioase pentru a comunica îndeosebi cu cei care nu se pot cufunda cu totul în apele mistice ale unei credințe indubitabile. Și chiar dacă improbabilitatea aflării unui adevăr spiritual absolut se poate dovedi sfâșietoare pentru cei care ajung să își piardă sau să își recupereze într-o oarecare măsură credința, eliberarea conștiinței religioase este oferită de înfrumusețarea căutărilor și a peregrinării sufletului. Iuda respinge învățăturile maestrului său, i se ia vederea și petrece sute de ani plângându-și dragonii, însă își găsește iertarea și eliberarea nu din cauza teleologiei mântuirii, ci sub pavăza unei estetici desăvârșite a transfigurării legilor spirituale.

[i] Lumea de Gheață și Foc, Istorii nespuse din Westeros și din Urzeala Tronurilor, George R.R. Martin, Elio M. Garcia Jr., Linda Antonsson, Editura Nemira, București, 2015, pag. 260

[ii] George R.R. Martin, Regii Nisipurilor (antologie de proză scurtă), Editura Nemira, București, 2010, pag. 12

[iii] George R.R. Martin, Regii Nisipurilor (antologie de proză scurtă), Editura Nemira, București, 2010, pag. 13

[iv] George R.R. Martin, Regii Nisipurilor (antologie de proză scurtă), Editura Nemira, București, 2010, pag. 21-22

[v] George R.R. Martin, Regii Nisipurilor (antologie de proză scurtă), Editura Nemira, București, 2010, pag. 37

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s